Medic Specialist Oncologie.
Am absolvit Facultatea de Medicină Generală din cadrul Universității “Gr. T. Popa” Iași, ulterior Rezidențiat de Oncologie medicală în același centru universitar.
În paralel cu sfârșitul rezidențiatului, am urmat cursurile Masterului de Îngrijiri Paliative al Universității “Transilvania” Brașov.
După obținerea diplomei de medic specialist, m-am angajat în cadrul clinicii Neolife Iași, unde tratez aproape toate subtipurile de cancere, în cadrul departamentului de chimioterapie. Care funcționează și ca departament de suport al departamentului de radioterapie din cadrul clinicii.
Educația obținută la cursurile de Master le folosesc la toate cazurile pacienților mei. Îngrijirea paliativă reprezentând, de fapt, măsurile ce atenuează efectele secundare ale terapiilor și suferințele produse de boala oncologică [cancer], pe scurt, îmbunătățirea calității vieții pacienților mei.
Caracterul privat al clinicii în care lucrez îmi permite sa dedic suficient timp discuției cu pacienții și familiile sau prietenii lor, în funcție de circumstanțele ajutoarelor primite de fiecare bolnav.
De la începutul pregătirii și formării profesionale, întrunirile de/cu colegi în cadrul comisiilor multidisciplinare, simpozioanelor, congreselor ocupă un loc important în deciziile terapeutice.
Medicina alternativă sau complementară este discutată în relație cu stilul de viață și schimbările care pot apărea a fi necesare după diagnostic.
Doamna Doctor a oferit un interviu pentru DespreCancer.ro, unde puteți afla care sunt Principalele Simptome care pot indica prezența unei tumori maligne, dezvoltată în creier.