Generic selectors
Exact matches only
Search in title
Search in content
Post Type Selectors

Variola maimuței – ce este, cum se transmite, cum se manifestă și cum o putem preveni

Categorii:

Variola maimuței este o infecție virală rară, o zoonoză, adică agentul patogen, în acest caz virusul, se transmite de la animale la om.

Variola maimuței apare cu precădere în zonele pădurilor tropicale din Africa Centrală și de Vest. Ocazional această afecțiune este răspândită prin intermediul animalelor în zonele urbane.

Variola maimuței se manifestă clinic asemănător cu variola (a fost eradicată în anii 1980, printr-un program amplu de vaccinare la nivel mondial), dar tabloul clinic poate fi mai puțin sever.

Afecțiunea nu provoacă de obicei o infecție gravă, cu toate acestea au fost raportate cazuri grave care s-au soldat chiar cu decesul celui afectat. Conform Organizației Mondiale a Sănătății, în ultima perioadă, s-a înregistrat o rată a mortalității de aproximativ 3-6%. De aceea oficialii din domeniul sănătății din întreaga lume monitorizează cazurile de variola maimuței în zonele care nu raportează de obicei cazuri, inclusiv Europa.

Referitor la cazurile de variola maimuței înregistrate în acest an, 2022, inclusiv în țara noastră, autoritățile sanitare sunt îngrijorate cu privire la imposibilitatea stabilirii cu exactitate a sursei de contaminare, au fost raportate cazuri de variola maimuței la persoane care nu au călătorit în zone endemice. Totuși, conform specialiștilor, este mai puțin probabil ca această afecțiune să provoace o nouă pandemie. Temerea acestora rezidă din faptul că o eventuală răspândire a virusului poate crea oportunități de mutații virale. Cercetările continuă.

Citește în continuare pentru a afla cum se transmite, cum se manifestă, care sunt opțiunile de tratament, dar și cum poți preveni variola maimuței. 

Ce este variola maimuței

Ce cauzează variola maimuței

Cum se transmite variola maimuței

Care sunt factorii de risc pentru variola maimuței

Care sunt simptomele variolei maimuței

Diagnosticarea variolei maimuței

Tratamentul variolei maimuței

Complicațiile variolei maimuței

Cum poți preveni variola maimuței

Ce este variola maimuței

Variola maimuței este o boală infecțioasă rară, cauzată de virusul variolei maimuței, un virus care aparține familiei poxvirusurilor. 

Primul caz de variola maimuței confirmat la om a fost în 1970 la un băiețel de 9 luni, din Republica Democratică Gongo, care era suspect de variolă, într-o regiune unde variola fusese eradicată în anul 1968. De atunci, au fost înregistrate cazuri de variola maimuței în 11 țări africane, în special Republica Democratică Gongo.

Primul caz de variola maimuței înregistrat în afara Africii a fost în Statele Unite ale Americii în anul 2003 și a fost legat de contactul cu câinii de periferie infectați.

În 2022 au fost înregistrate cazuri de variola maimuței în mai multe țări neendemice, inclusiv România (în iunie a fost înregistrat primul caz).

Ce cauzează variola maimuței

Variola maimuței este cauzată de infecția cu virusul variolei maimuței, un virus care aparține genului Orthopoxvirus din familia Poxviridae.

Există două tipuri distincte ale virusului variolei maimuței, și anume cel din Africa Centrală, bazinul Gongo, și cel din Africa de Vest.

Virusul din bazinul Gongo a cauzat de-a lungul timpului boli mai severe și se consideră că se transmite mai ușor.

Conform Organizației Mondiale a Sănătății, în medie, 1% dintre cei infectați cu tipul vest-african și până la 10% dintre cei infectați cu tipul din bazinul Gongo au decedat.

În Europa a fost raportată varianta vest-africană a virusului.

Cum se transmite variola maimuței

Virusul variolei maimuței (monkeypox) se poate transmite de la un animal infectat la om (zoonotic) sau de la om la om.

Transmiterea zoonotică, de la un animal infectat la om, se poate realiza prin:

  • fiind zgâriat sau mușcat de un animal infectat
  • produse fabricate din animale infectate
  • contactul direct cu sângele sau fluidele corporale ale animalelor infectate (veverițe, șobolani, maimuțe, etc.)
  • consumul de carne provenită de la animale infectate și care nu a fost gătită adecvat. 

Transmiterea de la om la om se realizează mai greu și necesită un contact apropiat, adesea piele pe piele, cu o persoană infectată sau cu obiecte infectate. Astfel, virusul variolei maimuței poate fi transmis prin:

  • contact direct cu erupția cutanată, crustele sau fluidele corporale infectate
  • contact prelungit față în față, prin inhalarea picăturilor care conțin virusul, provenite de la persoana infectată (strănut, tuse, vorbit) 
  • contact fizic intim, sărut, îmbrățișare, contact sexual
  • contact direct cu obiecte contaminate, precum haine, prosoape, lenjerie de pat, etc.
  • de la mamă la făt prin placentă, sau în timpul nașterii sau după naștere prin contactul direct, apropiat.

Virusul poate pătrunde în organism prin:

  • ochi
  • nas
  • gură
  • tractul respirator
  • piele rănită
  • fluide corporale.

O persoană infectată poate transmite boala din momentul în care simptomele își fac apariția până la vindecarea completă, toate crustele au căzut și s-a format un nou strat de piele. Această perioadă poate dura aproximativ 2-4 săptămâni.

Care sunt factorii de risc ai variolei maimuței

Factorii care cresc riscul infectării cu virusul variolei maimuței includ:

  • trăind în sau în apropierea zonelor împădurite din Africa Centrală și de Vest
  • manipularea și pregătirea cărnii provenite de la animalele infectate
  • trăind alături de o persoană infectată
  • îngrijirea unei persoane infectate
  • activitatea profesională care poate implica expunerea la virus, precum cadrele medicale și de laborator care îngrijesc persoanele infectate sau care efectuează teste pentru a diagnostica variola maimuței
  • contactul sexual în ultimile două săptămâni cu o persoană infectată
  • contactul sexual în ultimile două săptămâni cu mai mulți parteneri într-o zonă cu infecții confirmate de variola maimuței
  • sexul masculin, și din cauză că în Africa bărbații sunt cei care vânează și intră în contact direct cu animalele sălbatice, fiind astfel mai expuși.

Variola maimuței nu este o boală cu transmitere sexuală, însă contactul fizic prelungit și expunerea la fluidele  corporale specifice contactului intim, constituie un factor favorizant pentru transmiterea infecției de la o persoană la alta. Astfel se explică de ce cele mai multe cazuri de variola maimuței la om au fost descoperite prin intermediul serviciilor de sănătate sexuală.

Copiii mici, femeile însărcinate, persoanele cu o imunitate scăzută (persoanele cu anumite boli cronice, cancer, persoanele în vârstă) și persoanele care au eczeme severe prezintă riscul de a dezvolta o formă severă a variolei maimuței în cazul în care contactează virusul. 

Variola maimuței

Simptomele variolei maimuței

Primele simptome de boală apar în general după 5-21 de zile de la expunere, perioadă denumită perioada de incubație a virusului.

Manifestările clinice ale variolei maimuței pot dura între 2 și 4 săptămâni, perioadă în care cel afectat poate transmite infecția, și pot include:

  • febră
  • erupție cutanată
  • dureri de cap
  • dureri musculare
  • dureri de spate
  • frisoane
  • oboseală
  • inflamarea nodulilor limfatici
  • simptome respiratorii precum dureri în gât, congestie nazală sau tuse.

Erupția cutanată apare  la aproximativ 1-4 zile după instalarea febrei, de regulă mai întâi pe față, pe mâini sau pe picioare după care se răspândește și în alte zone ale corpului. 

Etapele erupției cuprind: macule (leziuni plate), care se transformă în papule (leziuni ferme ușor umflate), apoi vezicule (leziuni pline cu lichid limpede) care ulterior se umplu cu o colecție purulentă (pustule) și cruste care se usucă și cad. Numărul leziunilor poate varia de la câteva la câteva mii, iar în cazurile severe, leziunile se pot uni ducând la desprinderea a bucăți mari de piele.

Încă nu este cunoscut în ce măsură poate apărea infecția asimptomatică.

Manifestările clinice ale variolei maimuței pot varia de la persoană la persoană. Astfel, unele persoane pot avea simptome asemănătoare gripei înainte de apariția erupției, în timp ce alte persoane dezvoltă mai întâi erupția și apoi alte simptome, iar alte persoane pot prezenta doar erupția cutanată.

Variola maimuței este, de obicei, o boală autolimitată, cu simptome care durează între 2-4 săptămâni, perioadă în care cel bolnav este contagios, până când toate crustele cad și se formează un nou strat de piele.

Diagnosticarea variolei maimuței

Ganglionii limfatici măriți reprezintă un semn distinctiv al afecțiunii comparativ cu infecțiile cauzate de varicelă și rujeolă. Totuși, trebuie să se realizeze diagnosticul clinic diferențiat de alte boli cu erupție cutanată precum varicela, rujeola, scabia, sifilisul, herpes simplex diseminat, infecțiile bacteriene ale pielii, alergiile la medicamente.

Diagnosticarea variolei maimuței se realizează pe baza:

  • anamnezei – în urma discuției dintre medic și pacient, medicul află motivele pentru care pacientul s-a prezentat la medic, istoricul medical al acestuia, dar și dacă pacientul a călătorit de curând în zone cu variola maimuței sau dacă a venit în contact cu persoane care au călătorit în astfel de zone
  • examenului clinic – medicul va examina erupția cutanată
  • medicul va preleva o probă de țesut de la una dintre leziuni și o va trimite la laborator pentru a fi analizată, testată pentru virusul variolei maimuței; reacția în lanț a polimerazei (PCR) este testul preferat datorită acurateții și sensibilității acestuia
  • teste de sânge – pentru detectarea virusului sau a anticorpilor împotriva acestuia; totuși aceste teste nu sunt recomandate pentru diagnostic sau investigare a cazurilor acolo unde resursele sunt limitate, deoarece ortopoxvirusurile  sunt serologic reactive încrucișate, iar metodele de detectare a antigenelor și a anticorpilor nu oferă confirmare specifică variolei maimuței, în plus, vaccinarea recentă sau la distanță (înainte de eradicarea variolei sau mai recent din cauza riscurilor) poate conduce la rezultate fals pozitive.

Tratamentul variolei maimuței

Persoanele cu variola maimuței trebuie să se izoleze, fie acasă, fie în cadru spitalicesc în cazurile mai grave, pentru prevenirea răspândirii virusului către alte persoane. Deoarece variola maimuței se poate răspândi și la alte animale este important ca cel afectat să stea la distanță și de animalele de companie sau alte animale.

Nu există un tratament specific pentru variola maimuței. Tratamentul se va axa pe ameliorarea simptomelor, prevenirea complicațiilor și prevenirea sechelelor pe termen lung.

Medicamente

Astfel, medicamente precum ibuprofenul sau acetaminofenul pot ajuta la ameliorarea simptomelor.

Erupția de la nivelul cavității bucale poate fi ameliorată prin clătirea gurii cu apă cu sare sau folosirea apei de gură indicată și prescrisă de medicul curant. De asemenea, anumite anestezice locale pot fi folosite pentru gestionarea durerii, iar antisepticele orale pot fi folosite pentru menținerea unei cavități orale curate.

Erupția cutanată poate fi ameliorată prin folosirea gelurilor topice, a cremelor topice și a antihistaminicelor orale. De asemenea, băile calde folosind fulgi de ovăz sau alte produse eliberate fără prescripție medicală, pot ameliora senzația de uscăciune și mâncărime a pielii. 

Băile de șezut pot ajuta persoanele care au erupție la nivelul anusului, organelor genitale și a perineului. Medicul poate prescrie anumite medicamente care să fie adăugate în apă. De asemenea, adăugarea în baia de șezut de sare Epsom, oțet sau bicarbonat de sodiu poate ajuta.

Pacienții trebuie să se hidrateze și să se alimenteze pentru a menține o stare nutrițională adecvată. Atunci când acest lucru nu este posibil se poate face pe cale parenterală, prin perfuzii intravenoase.

Dacă apare suprainfectarea bacteriană, aceasta va fi combătută prin administrarea de antibiotice.

Uneori anumite medicamente antivirale folosite pentru tratarea variolei pot fi administrate în tratamentul variolei maimuței. Un astfel de medicament este tecovirimat (TPOXX). Totuși, acest medicament este administrat doar persoanelor cu forme severe de boală sau persoanelor cu risc crescut (persoane imunodeprimate, cu HIV, eczeme severe, etc.) și cu consimțământul acestora, din cauză că nu există, încă, suficiente date cu privire la siguranța și eficacitatea medicamentului în tratarea variolei maimuței.

Măsuri de îngrijire și de prevenire a transmiterii infecției

Iată câteva măsuri de îngrijire și de prevenire a transmiterii infecției de care ar trebui să ții cont dacă ai variola maimuței:

  • acoperă erupția cu bandaje pentru a limita răspândirea la alte persoane și în mediu
  • nu zgâria și nu rupe leziunile, acest lucru nu grăbește vindecarea și poate facilita răspândirea infecției în alte zone ale corpului sau la alte persoane, precum și suprainfectarea leziunilor cu bacterii
  • nu rade zona cu leziuni până când nu au căzut toate crustele și s-a format un nou strat de piele; bărbieritul poate răspândi infecția și poate duce la formarea de noi leziuni
  • dacă atingi accidental leziunile, spală-te cu apă și săpun și evită să atingi zonele sensibile precum ochii, nasul, gura, organele genitale, rectul
  • menține leziunile cutanate curate și uscate
  • spală-te des pe mâini cu apă și săpun sau folosește dezinfectant
  • fii precaut atunci când te speli pe mâini sau folosești dezinfectant, dacă ai leziuni pe mâini
  • dacă ai leziuni pe mâini, poartă mănuși atunci când manipulezi obiecte de folosință comună sau când atingi suprafețe comune
  • poartă mască de protecție când te afli în spații comune sau în preajma altor persoane
  • folosește o baie separată dacă este posibil
  • dezinfectează frecvent suprafețele comune
  • nu folosi la comun obiecte precum pahare de băut, tacâmuri, prosoape, etc.
  • spală foarte bine obiectele care vor fi folosite și de alții
  • nu părăsi locuința decât dacă este absolut necesar, poartă mască de protecție și nu folosi transportul în comun
  • nu merge la serviciu, dacă este posibil lucrează de acasă
  • stai la distanță de animalele de companie sau alte animale
  • adoptă o dietă alimentară echilibrată și sănătoasă care să-ți ofere toți nutrienții necesari
  • hidratează-te corespunzător
  • odihnește-te din plin pentru a ajuta corpul să se vindece.

Care sunt complicațiile variolei maimuței

Complicațiile variolei maimuței includ:

  • infecții secundare
  • encefalită
  • bronhopneumonie
  • infecția corneei cu pierderea vederii
  • suprainfectarea bacteriană a pielii
  • deshidratare
  • cicatrici permanente ale pielii
  • hiperpigmentare sau hiperpigmentare
  • septicemie
  • moarte.

Cum poți preveni variola maimuței

Cu toate că virusul variolei maimuței are în momentul de față o capacitate limitată de a se răspândi între oameni, populația în scădere a persoanelor vaccinate împotriva variolei reprezintă un potențial factor favorizant de infecție cu virusul variolei maimuței la oameni, crescând și riscul mutațiilor virale. Până în prezent astfel de mutații nu au fost înregistrate, conform Organizației Mondiale a Sănătății.

Respectarea unor măsuri de prevenire pot ajuta la scăderea riscului de îmbolnăvire. Astfel:

  • spală-te frecvent și corect pe mâini, iar atunci când nu poți să te speli folosește un dezinfectant
  • poartă mască de protecție
  • evită zonele endemice, iar dacă trebuie să călătorești acolo întreabă-ți medicul despre măsurile de prevenire a variolei maimuței
  • discută cu partenerii intimi despre sănătatea lor sexuală
  • evită să ai  parteneri sexuali multipli
  • dacă prezinți simptome care ar putea indica variola maimuței izolează-te și adresează-te medicului
  • stai la distanță de persoanele suspecte de variola maimuței
  • stai la distanță de animalele sălbatice sau fără stăpân, inclusiv animalele moarte sau care par bolnave, atunci când călătorești în Africa Centrală și de Vest
  • nu mânca și nu atinge carne de animale atunci când călătorești în centrul sau vestul Africii
  • nu folosi la comun lucruri sau obiecte cu persoane suspecte
  • renunță la contactul intim dacă ai fost expus sau dacă crezi că ai variola maimuței, adresează-te medicului
  • dacă ai fost infectat, izolează-te și respectă toate măsurile de îngrijire și de prevenire a răspândirii virusului enumerate mai sus.

Concluzii

Conform Organizației Mondiale a Sănătății, principala strategie de prevenire a variolei maimuței o reprezintă creșterea gradului de conștientizare a factorilor de risc și educarea oamenilor cu privire la măsurile pe care le pot lua pentru a reduce expunerea la virus. Studii științifice sunt în desfășurare pentru a evalua fezabilitatea și oportunitatea vaccinării pentru prevenirea și controlul variolei maimuței.

Variola maimuței este o boală infecțioasă cauzată de infecția cu virusul variolei maimuței. Infecția se poate transmite de la animale la om, dar și interuman, de la om la om.

Dacă până nu demult, variola maimuței era mai des întâlnită în special în centrul și vestul Africii, în prezent aceasta boală a ajuns și în zone precum Statele Unite ale Americii și Europa, iar ceea ce îngrijorează specialiștii din domeniul sănătății este faptul că multe cazuri au fost confirmate la persoane care nu au călătorit în zone endemice. Cercetările privind sursa probabilă de infecție precum și factorii favorizanți ai răspândirii virusului sunt în continuă desfășurare.

Adresează-te medicului infecționist dacă prezinți simptome care ar putea indica o infecție cu virusul variolei maimuței sau dacă ai fost expus la acesta.

Programează acum o consultație online prin Getvig.Health pentru a afla părerea avizată și recomandările medicului infecționist.

Medicii și terapeuții din platforma Getvig.Health sunt medici cu experiență vastă și rezultate extraordinare, iar consultațiile online sunt accesibile și pot fi efectuate din confortul casei tale sau de oriunde ai fi, în deplină siguranță și confidențialitate.

Vezi aici Cum funcționează Getvig.Health.

Surse de informare:
www.who.int, www.cdc.gov, www.medlineplus.gov, www.mayoclinic.org, www.nhs.uk, www.health.ny.gov

Acest website foloseste Cookies pentru personalizarea experientei tale. Apasa OK pt a continua.