Generic selectors
Exact matches only
Search in title
Search in content
Post Type Selectors

Boala Addison

Categorii:

Ce este boala Addison

Glandele suprarenale sunt în număr de două și sunt situate chiar deasupra rinichilor. La nivelul stratului extern al acestor glande (corticosuprarenala) are loc sintetizarea hormonilor corticosteroidieni, cortizolul și aldosteronul. Acești doi hormoni sunt implicați într-un număr impresionant de procese din organism. Îmbolnăvirea glandelor suprarenale atrage după sine afectarea multor sisteme din organism.

Cortizolul influențează capacitatea organismului de a transforma hrana în energie (metabolism), joacă un rol important în răspunsul sistemului imunitar, ajută organismul să răspundă la stres (inclusiv stresul cauzat de boală, traumatisme și intervenții chirurgicale), ajută la menținerea tensiunii arteriale și a nivelului de zahăr din sânge.

Aldosteronul influențează echilibrul sodiului și al potasiului în sânge cu efect asupra valorilor tensiunii arteriale.

Androgenii sunt hormoni sexuali masculini secretați în cantități mici de corticosuprarenale, la ambele sexe. Aceștia au rol în dezvoltarea sexuală la bărbați, influențează masa musculară, libidoul (dorința sexuală) și sentimentul de bunăstare atât la femei cât și la bărbați.

Boala Addison poate afecta ambele sexe și poate surveni la orice vârstă, dar apare mai des în rândul adulților cu vârste cuprinse între 30 și 50 de ani. De asemenea, tinde să afecteze mai frecvent sexul feminin decât cel masculin.

Pacienții diagnosticați cu boala Addison vor avea nevoie de tratament de substituție hormonală pentru toată viața.

Îți faci griji că ai putea suferi de Boala Addison?  Programează acum o consultație online prin Getvig.Health și află părerea avizată a medicului specialist în Diabet Zaharat, Nutriție și Boli Metabolice.

Care sunt cauzele apariției bolii Addison

Insuficiența suprarenală primară

Principala cauză a declanșării bolii Addison o reprezintă deteriorarea cortexului suprarenal. Acest lucru are loc, cel mai adesea, atunci când sistemul imunitar al organismului atacă celulele proprii, în acest caz cortexul suprarenal (boală autoimună). Persoanele cu boala Addison sunt mai predispuse să aibă și alte boli autoimune.

Alte cauze care pot conduce la insuficiență suprarenală primară includ:

  • tuberculoza
  • alte infecții ale glandelor suprarenale
  • răspândirea cancerului de la alte organe (metastaze)
  • hemoragii la nivelul glandelor suprarenale
  • moștenirea genetică
  • administrarea îndelungată de glucocorticoizi (prednison).

Insuficiența suprarenală secundară

Apare atunci când glanda pituitară (localizată în creier) nu produce suficient hormon adrenocorticotrop (ACTH) care, la rândul său, stimulează glandele suprarenale să producă hormoni.

Cauzele care conduc la o secreție redusă de hormon ACTH includ:

  • tumorile pituitare
  • intervențiile chirurgicale
  • inflamațiile
  • traumatismele la nivelul capului cu afectarea creierului.

Care sunt factorii de risc ai bolii Addison

Factorii de risc ai bolii Addison includ:

  • boli autoimune precum diabetul de tip 1 sau boala Graves
  • tiroidita cronică
  • hipoparatiroidismul
  • hipopituitarismul
  • dermatita herpetiformă
  • miastenia gravis
  • vitiligo
  • anemia pernicioasă
  • candidoza genitală
  • disfuncția testiculară
  • administrarea de medicamente anticoagulante
  • tuberculoza
  • tumorile maligne.

Care sunt simptomele bolii Addison

Semnele și simptomele bolii Addison apar treptat, în timp, pe parcursul a câteva luni. Acestea includ:

  • dureri abdominale
  • moleșeală, oboseală extremă
  • oboseală musculară
  • dureri musculare sau articulare
  • scădere în greutate
  • scăderea poftei de mâncare
  • pofta de sare
  • hipoglicemie
  • hipotensiune arterială
  • hiperpigmentarea tegumentelor
  • greață
  • vărsături
  • diaree
  • deshidratare
  • iritabilitate
  • depresie
  • tulburări de somn
  • disfuncția sexuală la femei
  • modificări menstruale
  • sensibilitate la frig. 

Criza addisoniană

Sau insuficiența suprarenală acută reprezintă situația în care simptomele se instalează rapid și poate fi declanșată de un eveniment precum un traumatism, boală, stres intens, etc. Aceasta reprezintă o urgență medicală deoarece în lipsa tratamentului poate conduce la șoc și deces.

Simptomele crizei addisoniene includ:

  • oboseală extremă
  • confuzie
  • anxietate
  • slăbiciune extremă
  • scăderea conștiinței sau pierderea acesteia
  • somnolență extremă
  • hiperpigmentarea mucoaselor
  • delir
  • vărsături
  • diaree
  • deshidratare
  • dureri severe, apărute brusc, de spate, picioare sau abdomen
  • halucinații
  • paloare
  • febră ridicată
  • hipotensiune arterială
  • hipoglicemie
  • hiperpotasemie
  • hiponatremie.

Prezinți semne ale afecțiunii? Consultă acum părerea avizată a medicului specialist în Diabet Zaharat, Nutriție și Boli Metabolice și află rapid răspunsuri la întrebările care te neliniștesc.

Prețurile unei consultații online la specialitatea Diabet Zaharat, Nutriție și Boli Metabolice pornesc de la 100 lei și poate fi efectuată de oriunde.

Care sunt complicațiile bolii Addison

Principala complicație a bolii Addison o reprezintă criza addisoniană, care în lipsa unui tratament imediat poate conduce la comă și deces.

Asocierea dintre hipotensiune, hipoglicemie și hiperpotasemie poate pune viața în pericol în lipsa tratamentului.

Decesul în criza addisoniană poate surveni pe fondul unui atac de cord, atac vascular cerebral, oxigenării insuficiente a organismului sau șocului hipovolemic (inima nu mai poate pompa suficient sânge în organism).

Când să te adresezi medicului

Este bine să te adresezi medicului atunci când prezinți semne ale bolii Addison, precum:

  • hiperpigmentarea pielii
  • pofta de sare
  • dureri musculare sau articulare
  • amețeli sau leșin
  • oboseală extremă
  • pierdere în greutate neintenționată
  • greață
  • vărsături
  • dureri abdominale.

Programează acum o consultație online prin Getvig.Health și evită complicațiile.

Care este tratamentul bolii Addison

Tratamentul bolii Addison implică administrarea de medicamente de substituție hormonală pentru a corecta nivelurile de hormoni steroizi.

Acest tratament trebuie urmat toată viața și-i poate permite celui afectat o viață normală, deși multe persoane se mai pot confrunta cu oboseala.

Opțiunile de tratament includ:

  • administrarea de hidrocortizon, prednison sau metilprednisolon cu rolul de a înlocui cortizolul; administrarea acestor medicamente se va face după o schemă strictă, bine stabilită, pentru a menține fluctuațiile normale ale acestuia
  • administrarea de fludocortizon cu rolul de a substitui aldosteronul.

Tratamentul crizei addisoniene

Tratamentul crizei addisoniene trebuie instituit de urgență și presupune administrarea pe cale intravenoasă de corticosteroizi (pentru a suplini lipsa acestora), soluții saline (pentru echilibrarea tensiunii arteriale) și dextroză (pentru reglarea glicemiei).

Pe lângă tratamentul de bază, există și câteva recomandări de care trebuie să ții cont atunci când suferi de această afecțiune, și anume:

  • adoptarea unei diete alimentare care să conțină o cantitate suficientă de sare, precum și creșterea acestei cantități la nevoie (în timpul exercițiilor fizice intense, a transpirației excesive, tulburărilor gastrointestinale, precum diareea, sau alte situații care conduc la pierderea de electroliți)
  • creșterea temporară a cantității de hormoni (la recomandarea medicului) în perioadele cu stres fizic marcant (intervenție chirurgicală, infecții, alte afecțiuni, o procedură medicală, o intervenție dentară etc.); aceasta va ajuta organismul să facă față stresului suplimentar
  • deținerea permanentă, la îndemână, a unei truse de urgență care să conțină glucocorticoizi injectabili
  • deținerea permanentă, la îndemână, de medicamente suplimentare (lipsa fie și doar a unei doze de hormoni poate avea repercusiuni, chiar și declanșarea crizei addisoniene, care este o urgență medicală și poate pune viața în pericol)
  • purtarea, în permanență, a unui card de identificare și a unei brățări care să atenționeze personalul medical de urgență de îngrijirile necesare
  • vizita regulat la medic pentru a te asigura că dozele de hormoni de substituție sunt cele adecvate, eventual pentru ajustarea acestora
  • efectuarea controalelor anuale
  • respectarea strictă a schemei de tratament
  • administrarea medicației zilnic, la aceeași oră
  • păstrarea unor doze de hormoni suplimentare la locul de muncă, în mașină
  • instruirea membrilor familiei cu privire la administrarea medicației de urgență (injecție cu hidrocortizon); urgență în boala Addison poate însemna un episod de diaree sau vărsături, o accidentare
  • practicarea unor tehnici de relaxare (meditația, masajul, efectuarea exercițiilor fizice ușoare, etc) poate ajuta.

Cum poți preveni boala Addison

Deoarece în 70-90% din cazuri boala Addison are ca mecanism declanșator autoimunitatea, afecțiunea nu poate fi prevenită.

Tratarea bolilor cronice care ar putea conduce la apariția bolii Addison pot constitui măsuri de prevenire a acestei afecțiuni. Astfel:

  • ținerea sub control a diabetului
  • tratarea corectă a infecțiilor bacteriene, în special a tuberculozei
  • tratarea infecțiilor fungice
  • împiedicarea răspândirii cancerului la glandele suprarenale prin detectarea timpurie a acestuia
  • efectuarea controalelor medicale regulate pentru identificarea și tratarea eventualelor afecțiuni și prevenirea complicațiilor
  • reducerea stresului
  • practicarea tehnicilor de relaxare.

Stilul de viață în boala Addison

Odată diagnosticat cu boala Addison este foarte important să previi criza addisoniană mai ales dacă aceasta a survenit în antecedente. Astfel, stilul de viață și abordarea terapeutică trebuie să se realizeze, astfel încât să se elimine sau măcar să limiteze, riscul reapariției acesteia.

În acest sens trebuie realizată educarea celui afectat cu privire la administrarea corectă a tratamentului, ajustarea dozelor în funcție de necesități, conștientizarea simptomelor pentru a putea cere ajutor în caz de nevoie, administrarea medicației de urgență. Membrii familiei, persoanele apropiate, ar trebui să recunoască, de asemenea, simptomele unei crize addisoniene și cum să administreze medicația de urgență.

Boala Addison este o afecțiune care necesită tratament de substituție hormonală pentru toată viața. Respectarea dozelor și ajustarea acestora în funcție de necesități, precum și respectarea măsurilor de prevenire a crizei addisoniene pot oferi celui afectat o viață normală, confortabilă.

Programează acum o consultație online prin Getvig.Health și află părerea avizată a medicului specialist în diabet zaharat, boli metabolice și de nutriție.

Prețurile consultațiilor online la această specialitate încep de la 100 lei și pot fi efectuate de oriunde, chiar din trafic sau din vacanță.

Alege acum un specialist în diabet zaharat, boli metabolice și de nutriție și programează acum o consultație online prin Getvig.Health, pentru a evita complicațiile.

Surse de informare
www.mayoclinic.orgwww.healthline.comwww.nhs.ukwww.my.clevelandclinic.orgwww.rarediseases.org

Acest website foloseste Cookies pentru personalizarea experientei tale. Apasa OK pt a continua.