Generic selectors
Exact matches only
Search in title
Search in content
Post Type Selectors

Insuficiența cardiacă

Categorii:

Insuficiența cardiacă cunoscută și sub numele de insuficiență cardiacă congestivă, reprezintă incapacitatea inimii de a pompa sângele în mod corespunzător. Acest lucru conduce la o circulație defectuoasă la nivelul întregului organism ceea ce poate da naștere unor complicații grave de sănătate.

Ce este insuficiența cardiacă

Care sunt tipurile de insuficiență cardiacă

Care sunt cauzele apariției insuficienței cardiace

Care sunt factorii de risc ai insuficienței cardiace

Care sunt simptomele insuficienței cardiace

Când să te adresezi medicului

Care sunt complicațiile insuficienței cardiace

Care este tratamentul insuficienței cardiace

Cum poți preveni insuficiența cardiacă

Ce este insuficiența cardiacă

Atunci când inima este slăbită sau mușchiul inimii, miocardul, devine rigid, inima, pompa organismului, nu mai poate asigura necesarul de sânge, și implicit de oxigen și substanțe nutritive, țesuturilor și organelor din corp. De asemenea, sângele poate stagna și se acumulează în organe.

Inima este alcătuită din patru camere, două atrii, în partea superioară și două ventricule, în partea inferioară. Sângele circulă constant prin aceste camere, fiecare dintre ele având rolul său.

În insuficiența cardiacă camerele inimii pot deveni îngroșate și rigide, iar mușchiul inimii poate fi deteriorat, astfel inima nu-și mai poate îndeplini corespunzător rolul de pompă a organismului. Organismul poate răspunde prin retenția de apă și sare, cauzând astfel edeme la nivelul picioarelor, gleznelor, mâinilor, plămânilor sau a altor organe (de aici și numele de insuficiența cardiacă congestivă).

Insuficiența cardiacă poate afecta toate categoriile de vârstă și ambele sexe, dar este mult mai frecventă în rândul persoanelor în vârstă (65 de ani și peste).

Insuficiența cardiacă este o afecțiune care de obicei nu poate fi vindecată, dar, cu ajutorul tratamentului, poate fi controlată mulți ani de zile.

Bănuiești că suferi de insuficiență cardiacă? Programează acum o consultație online prin Getvig.Health și află opinia avizată și recomandările medicului cardiolog. Consultațiile online la această specialitate încep de la 120 lei și pot fi efectuate de oriunde.

Tipuri de insuficiență cardiacă

Capacitatea de pompare a inimii poate fi verificată prin determinarea fracției de ejecție. Aceasta se referă la cât de bine pompează sângele cele două ventricule, dar mai ales ventriculul stâng (este principala cameră de pompare a inimii), la fiecare bătaie a inimii.

Fracția de ejecție, într-o inimă sănătoasă este egală sau peste 50%, ceea ce înseamnă că mai mult de jumătate din cantitatea de sânge care umple ventriculul este pompată cu fiecare bătaie a inimii.

Persoanele cu o fracție de ejecție mai mică de 35 % prezintă un risc crescut de aritmie cardiacă severă, care pune în pericol viața.

Dar insuficiența cardiacă poate apărea chiar și atunci când fracția de ejecție este în limite normale. Acest lucru se poate întâmpla atunci când miocardul devine rigid din cauza unor afecțiuni precum hipertensiunea arterială.

Insuficiența cardiacă poate afecta ambele ventricule ale inimii, dar de regulă începe cu partea stângă (ventriculul stâng care este camera principală de pompare a inimii).

Tipurile de insuficiență cardiacă sunt:

  • insuficiență cardiacă stângă – cel mai des întâlnită; sângele se întoarce în plămâni provocând dificultăți de respirație și o acumulare de lichid
  • insuficiență cardiacă dreaptă – apar edemele (umflături) la nivelul extremităților
  • insuficiența cardiacă sistolică sau insuficiența cardiacă cu fracție de ejecție redusă – apare de obicei atunci când inima este slăbită și mărită; ventriculul stâng nu se poate contracta normal indicând o problemă de pompare
  • insuficiența cardiacă diastolică sau insuficiența cardiacă cu fracție de ejecție conservată – ventriculul stâng nu se poate relaxa sau umple complet, indicând o problemă de umplere.

Care sunt cauzele apariției insuficienței cardiace

Cauzele apariției insuficienței cardiace includ:

  • boala coronariană – cea mai frecventă boală cardiovasculară și cea mai frecventă cauză a insuficienței cardiace; plăcile de aterom (depuneri de colesterol și alte deșeuri celulare) formate pe arterele coronare împiedică fluxul sanguin normal la nivelul inimii, rezultatul fiind privarea de oxigen și substanțe nutritive a acesteia
  • atacul de cord (infarctul miocardic) – apare din cauza blocării bruște a unei artere coronare, rezultatul fiind o zonă cicatriceală în mușchiul inimii, acea zonă nemaifuncționând corespunzător
  • hipertensiunea arterială – supune inima la un efort suplimentar ceea ce în timp poate conduce la slăbirea acesteia și insuficiență cardiacă
  • cardiomiopatia – lezarea mușchiului cardiac se datorează altor cauze decât boala coronariană, cauze precum consumul cronic de alcool sau droguri, dar și de unele medicamente
  • defecte ale valvelor cardiace – valvele inimii funcționează ca niște supape, iar atunci când sunt afectate forțează inima să lucreze mai mult
  • miocardita – inflamația miocardului, mușchiul inimii
  • boala cardiacă congenitală
  • aritmia cardiacă – bătăi neregulate ale inimii (prea rapide sau prea lente)
  • afecțiunile glandei tiroide
  • diabetul zaharat
  • infecția cu HIV
  • unele medicamente, precum cele folosite la tratarea diabetului, unele antiinflamatoare, antiaritmice, etc.
  • afecțiunile renale
  • anumite reacții alergice
  • infecțiile severe
  • cheaguri de sânge în plămâni
  • fumatul
  • consumul cronic de alcool
  • obezitatea.

Care sunt factorii de risc ai insuficienței cardiace

Factorii de risc ai insuficienței cardiace includ:

  • boala coronariană
  • atacul de cord
  • hipertensiunea arterială
  • aritmia cardiacă
  • boala valvelor cardiace
  • boala cardiacă congenitală
  • diabetul
  • anemia
  • anumite medicamente
  • consumul de alcool
  • fumatul
  • obezitatea
  • apneea de somn
  • anumite infecții virale.

Prezența unui factor de risc poate duce la insuficiență cardiacă, dar atunci când se combină mai mulți factori, riscul de apariție a insuficienței cardiace crește.

Programează acum o consultație online și evită complicațiile.

Care sunt simptomele insuficienței cardiace

Semnele și simptomele insuficienței cardiace pot varia de la ușoare până la severe, pot fi constante sau pot apărea și dispărea.

Simptomatologia depinde de tipul insuficienței cardiace și de  gravitatea acesteia.

Semnele și simptomele insuficienței cardiace pot include:

  • dificultăți de respirație în timpul activităților fizice sau în repaus
  • edeme ale membrelor inferioare
  • ascita (acumularea de lichid în abdomen)
  • palpitații (tremur la nivelul pieptului) sau aritmii (bătăi neregulate ale inimii, tahicardie sau bradicardie)
  • intoleranță la efort
  • creștere în greutate (din cauza retenției de lichide)
  • oboseală
  • slăbiciune
  • tuse persistentă sau respirație șuierătoare (wheezing) cu mucus alb sau roz (cu tentă de sânge)
  • inapetență (lipsa poftei de mâncare)
  • amețeli
  • greață
  • dificultăți de concentrare sau scăderea vigilenței
  • respirație scurtă (dispnee)
  • urinări frecvente noaptea
  • leșin
  • durere în piept.

Când să te adresezi medicului

Adresează-te medicului dacă crezi că ai putea prezenta semne de insuficiență cardiacă.

Apelează numărul local de urgență dacă prezinți oricare dintre următoarele simptome:

  • dureri în piept
  • slăbiciune severă sau leșin
  • dureri rapide sau neregulate ale inimii asociate cu dureri în piept, dificultăți de respirație sau leșin
  • dificultăți de respirație apărute brusc, însoțite de tuse cu mucus spumos, alb sau roz.

Dacă ești deja diagnosticat cu insuficiență cardiacă, adresează-te medicului dacă vreunul dintre simptome se agravează brusc sau dacă apar simptome noi. Aceasta poate însemna că afecțiunea nu răspunde la tratament sau că se agravează.

Accesează lista medicilor cardiologi și programează-te acum. Află rapid răspunsuri la întrebări care te neliniștesc.

Prețul unei consultații cardiologice online pornește de la 120 lei și poate fi efectuată de la distanță.

Care sunt complicațiile insuficienței cardiace

Complicațiile insuficienței cardiace includ:

  • leziuni renale sau insuficiență renală
  • leziuni hepatice
  • acumularea de lichid în plămâni sau în jurul acestora
  • probleme de ritm cardiac
  • probleme ale valvelor cardiace
  • stop cardiac
  • hipertensiune pulmonară.

Care este tratamentul insuficienței cardiace

Insuficiența cardiacă nu se vindecă, dar cu ajutorul tratamentului semnele și simptomele acesteia se pot îmbunătăți, la fel și calitatea vieții, iar cei afectați pot trăi o viață mai activă, cu câteva simptome.

Tratamentul insuficienței cardiace combină modificările aduse stilului de viață, medicamentele și alte proceduri sau chirurgia.

Opțiunile de tratament includ:

Medicamente

În funcție de simptomatologie medicul poate recomanda unul sau mai multe medicamente. Acestea pot fi:

  • inhibitori ai enzimei de conversie ai angiotensinei – relaxează vasele de sânge pentru a scădea tensiunea arterială, pentru a îmbunătăți fluxul sanguin și pentru a reduce tensiunea asupra inimii
  • blocante ale receptorilor angiotensinei ll – au aceleași efecte ca și inhibitorii enzimei de conversie a angiotensinei și pot fi folosite în locul acestora la persoanele care nu le tolerează
  • beta-blocante – reduc tensiunea arterială și încetinesc ritmul cardiac
  • diuretice – împiedică acumularea de lichid în organism; scad edemul pulmonar și ușurează respirația
  • antagoniști de aldosteron – sunt diuretice care economisesc potasiu; pot ajuta persoanele cu insuficiență cardiacă sistolică să trăiască mai mult
  • medicamente inotrope – se pot administra intravenos și pot ajuta persoanele cu insuficiență cardiacă severă care sunt internați în spital; inotropii pozitivi pot ajuta inima să pompeze sângele mai eficient și pot menține tensiunea arterială la un nivel normal
  • dioxina – crește puterea contracțiilor mușchiului inimii și tinde să încetinească bătăile inimii
  • hidralazina și dinitrat de izosorbid – această combinație de medicamente ajută la relaxarea vaselor de sânge
  • alte medicamente pot fi prescrise pentru tratarea anumitor simptome: nitrații pentru durerile în piept, statine pentru scăderea nivelului de colesterol, anticoagulante pentru prevenirea formării cheagurilor de sânge.

Trebuie să iei medicamentele așa cum ți-a prescris medicul. Dozele pot fi ajustate frecvent de către medic atunci când starea ta se înrăutățește sau când îți administrează un medicament nou.

Uneori poți fi internat în spital unde poți primi mai multe medicamente pentru a ajuta inima să pompeze mai bine și pentru ameliorarea simptomelor. De asemenea, poți primi oxigen suplimentar. Acesta poate fi administrat pentru o perioadă mai lungă de timp în cazul persoanelor cu insuficiență cardiacă severă.

Chirurgie sau alte proceduri

Acestea pot fi folosite pentru a trata problema de bază care a condus la apariția insuficienței cardiace și pot cuprinde:

  • chirurgia de by-pass coronarian – procedura constă în ocolirea arterei coronare blocate prin grefarea unui vas de sânge recoltat dintr-o altă zonă a corpului; astfel se îmbunătățește fluxul sanguin către inimă
  • repararea sau înlocuirea valvelor cardiace – se poate realiza printr-o intervenție chirurgicală pe cord deschis, printr-o intervenție chirurgicală minim invazivă sau folosind tehnici de cateterizare cardiacă
  • defibrilator cardioverter implantabil – este un dispozitiv asemenea unui stimulator cardiac care se implantează sub piele, în piept și are fire care ajung prin vasele de sânge până la inimă; atunci când apar aritmii sau când inima se oprește defibrilatorul încearcă să o readucă la un ritm normal; poate funcționa și ca un stimulator cardiac (poate accelera bătăile inimii dacă aceasta bate prea încet)
  • dispozitiv de asistare ventriculară denumit și dispozitiv mecanic de menținere a circulației – este un dispozitiv implantat într-unul dintre ventricule, cel mai adesea în cel stâng, și ajută la pomparea sângelui din camerele inferioare ale inimii în restul corpului
  • terapia de resincronizare cardiacă denumită și stimulare biventriculară – un stimulator cardiac biventricular trimite impulsuri electrice la ambele ventricule astfel încât acestea să pompeze sângele într-un mod mai coordonat și mai eficient
  • transplantul de inimă – atunci când niciun tratament nu funcționează medicii pot recomanda înlocuirea inimii bolnave cu una sănătoasă de la un donator compatibil; durata de așteptare poate fi foarte lungă.

Stil de viață

Modificările aduse stilului de viață pot ajuta la ameliorarea simptomelor, prevenirea agravării insuficienței cardiace, precum și la prevenirea complicațiilor acesteia.

Iată ce poți face:

  • renunță la fumat – fumatul afectează sănătatea vaselor de sânge, scade cantitatea de oxigen din sânge și face inima să bată mai repede
  • verifică zilnic extremitățile pentru descoperirea la timp a eventualelor edeme
  • monitorizează-ți greutatea corporală; creșterea în greutate poate indica o retenție de lichide ceea ce poate necesita un alt plan de tratament
  • menține o greutate corporală sănătoasă; dacă ești supraponderal un dietician te poate ajuta să slăbești
  • adoptă o dietă alimentară echilibrată și sănătoasă care să fie bogată în fructe și legume proaspete, cereale integrale, proteine slabe, produse lactate cu un conținut scăzut de grăsimi
  • limitează aportul de sare – sarea poate provoca retenția de apă ceea ce face ca inima să lucreze mai greu și duce la dificultăți de respirație și edeme
  • evită grăsimile saturate și trans
  • limitează consumul de alcool
  • practică exercițiile fizice regulat; discută cu medicul tău despre un plan de exerciții fizice potrivit pentru tine
  • evită situațiile stresante
  • învață tehnici de relaxare
  • odihnește-te suficient
  • dormi cu capul mai sus pentru a ușura respirația
  • vaccinează-te împotriva gripei și a pneumoniei.

Cum poți preveni insuficiența cardiacă

Poți preveni insuficiența cardiacă dacă reduci factorii de risc, în primul rând prin modificările aduse stilului de viață. Astfel:

  • renunță la fumat
  • practică exercițiile fizice regulat
  • limitează consumul de alcool
  • adoptă o dietă alimentară echilibrată și sănătoasă
  • consumă alimente pentru inimă
  • menține o greutate corporală sănătoasă
  • redu stresul
  • gestionează situațiile stresante
  • gestionează anumite afecțiuni precum hipertensiunea arterială și diabetul, etc.

Insuficiența cardiacă este o afecțiune pe termen lung care necesită tratament continuu pentru ameliorarea simptomelor, prevenirea agravării și prevenirea complicațiilor.

Descoperirea la timp și inițierea imediată a tratamentului sunt esențiale pentru prevenirea cazurilor grave de insuficiență cardiacă. De aceea este foarte important să te adresezi medicului de la primele semne de boală.

Netratată afecțiunea poate conduce la complicații grave care pot pune viața în pericol.

Programează acum o consultație online prin Getvig.Health și află părerea avizată a medicului cardiolog. Prețurile consultațiilor online la această specialitate încep de la 120 lei și pot fi efectuate de oriunde, chiar și din trafic sau din vacanță.

Alege un medic cardiolog, programează o consultație online prin Getvig.Health și evită complicațiile.

Surse de informare
www.mayoclinic.orgwww.webmd.comwww.nhs.ukwww.my.clevelandclinic.orgwww.nhlbi.nih.gov 

Acest website foloseste Cookies pentru personalizarea experientei tale. Apasa OK pt a continua.