Generic selectors
Exact matches only
Search in title
Search in content
Post Type Selectors

Inteligența emoțională: Ce este și de ce este importantă

Categorii:

Inteligența emoțională numită și coeficient emoțional sau EQ (Emotional Quotient) reprezintă capacitatea de a înțelege, utiliza și gestiona propriile emoții, precum și emoțiile celorlalți.

Ce este inteligența emoțională

Cum se măsoară inteligența emoțională

Care sunt componentele inteligenței emoționale

Recunoașterea inteligenței emoționale la o persoană

Importanța inteligenței emoționale

Cum îți poți îmbunătăți inteligența emoțională

Ce este inteligența emoțională

În general, se spune că inteligența emoțională include câteva abilități, și anume:

  • conștientizarea emoțională sau capacitatea de a identifica și de a numi propriile emoții
  • capacitatea de a valorifica acele emoții și de a le folosi la sarcini precum gândirea și rezolvarea problemelor
  • capacitatea de a gestiona emoțiile, care include atât reglarea propriilor emoții atunci când este necesar, precum și ajutarea semenilor să facă același lucru.

Unii specialiști susțin că inteligența emoțională poate fi doar nativă, dar sunt mulți alții care susțin că inteligența emoțională este o calitate care poate fi educată, alimentată și îmbunătățită.

Abilitatea de a exprima și controla emoțiile este esențială, dar la fel este și abilitatea de a înțelege, interpreta și răspunde la emoțiile celorlalți.

Deși este un termen relativ nou, inteligența emoțională intrând în vocabularul popular în jurul anului 1990 (mai ales după publicarea cărții lui Daniel Goleman “Emotional Intelligence: Why It Can Matter More Than IQ”), interesul pentru acest concept a crescut enorm de atunci. Tema inteligenței emoționale a continuat să capteze interesul public și a devenit importantă în domenii în afara psihologiei, inclusiv în educație și afaceri.

Cum se măsoară inteligența emoțională

Coeficientul emoțional, EQ, este diferit de coeficientul de inteligență, IQ (Intelligence Quotient), care măsoară inteligența intelectuală printr-o serie de teste standardizate, raportate la vârsta cronologică.

IQ-ul mai mare indică abilități cognitive mai bune, persoanele cu un astfel de IQ având mai multe șanse să se descurce mai bine din punct de vedere academic, fără a depune același efort mental ca cei cu scoruri mai mici de IQ. Astfel, o presupunere logică ar fi ca oamenii cu IQ mai mare vor avea mai mult succes de-a lungul vieții. Această presupunere s-a dovedit incorectă deoarece succesul înseamnă mai mult decât a fi inteligent.

IQ și EQ sunt cele mai eficiente atunci când se susțin reciproc.

Dacă pentru măsurarea coeficientului de inteligență, IQ, există teste concrete, majoritatea oamenilor încadrându-se în jurul valorii de 100, pentru măsurarea inteligenței emoționale nu există o scară valorică și nici teste standardizate. Totuși, au apărut o serie de evaluări diferite pentru a măsura nivelul de inteligență emoțională. Astfel de teste se încadrează, în general, în unul dintre cele două tipuri:

  • teste de auto-raport – oamenii răspund la întrebări sau afirmații prin evaluarea propriilor comportamente
  • teste de abilități – oamenii răspund la situații și apoi evaluează abilitățile; astfel de teste necesită adesea ca oamenii să-și demonstreze abilitățile, care sunt evaluate mai apoi de o terță parte.

Testarea profesională, în care un psiholog sau un specialist în sănătate mintală evaluează coeficientul de inteligență emoțională, ar putea consta în:

  • testul MSCEIT (Mayer-Salovey-Caruso Emotional Intelligence Test) – se bazează pe abilități precum cele de a percepe, identifica, înțelege și gestiona emoțiile
  • testul ESCI (Emotional and Social Competence Inventory) – bazat pe un chestionar de autoevaluare și pe evaluarea oferită de oameni care cunosc foarte bine individul, îi pot aprecia abilitățile sociale și emoționale.

Care sunt componentele inteligenței emoționale

Potrivit psihologului și autorului Daniel Goleman, inteligența emoțională are cinci componente, și anume:

Conștiința de sine sau autocunoașterea

Autocunoașterea presupune recunoașterea propriilor emoții, dar și conștientizarea efectului acțiunilor, stărilor de spirit și emoțiilor tale asupra altor oameni.

Cunoașterea de sine vine la pachet cu o încredere mai mare în forțele proprii, dar și cu o capacitate de a evalua impactul pe care comportamentul tău îl are asupra altor persoane, precum și impactul comportamentului altor persoane asupra ta.

Indivizii conștienți de sine recunosc propriile forțe și limitări, sunt deschiși la informații și experiențe noi, învăța din interacțiunile cu semenii. Daniel Goleman sugerează că acești oameni au un bun simț al umorului, au încredere în ei însuși și în abilitățile lor și sunt conștienți de modul cum le percep ceilalți oameni.

Autostăpânirea sau stăpânirea de sine

Autostăpânirea se referă la abilitatea de a regla și gestiona emoțiile, la exprimarea emoțiilor în mod corespunzător.

Persoanele care au capacitatea să își stăpânească emoțiile nu vor lua decizii pripite deoarece anticipează urmările unei acțiuni înainte de a o lansa. Ei tind să fie flexibili și să se adapteze bine la schimbare, sunt buni în gestionarea conflictelor și difuzarea situațiilor tensionate, de asemenea, tind să aibă un grad ridicat de conștiinciozitate, sunt atenți la modul în care îi influențează pe alții și își asumă responsabilitatea pentru propriile acțiuni.

Empatia

Empatia se referă la abilitatea de a recunoaște emoțiile altor oameni și este o componentă esențială a inteligenței emoționale.

Empatia, pe lângă identificarea stărilor emoționale ale altor persoane, implică și răspunsul sau reacția la acestea.

Persoanele inteligente din punct de vedere emoțional simt empatie pentru cei din jur și problemele lor, sunt mai puțin egoiste, sunt buni ascultători și pot înțelege nevoile celorlalți, caută soluții pentru problemele lor.

Motivația intrinsecă

Motivația intrinsecă este o altă componentă importantă a inteligenței emoționale. Oamenii inteligenți din punct de vedere emoțional nu sunt motivați de recompense externe precum banii, faima, recunoașterea și aclamația, în schimb, au pasiunea de a-și îndeplini propriile obiective și nevoi interioare. Astfel de oameni tind să fie orientați spre acțiune, stabilesc obiective, au o mare nevoie de realizare și caută mereu modalități de a face mai bine. De asemenea, tind să fie foarte angajați și au spirit de inițiativă.

Abilități sociale

Abilitatea de a interacționa bine cu ceilalți este o altă componentă importantă a inteligenței emoționale. Aceasta le permite oamenilor să construiască relații semnificative cu alți oameni și să dezvolte o înțelegere mai bună a lor și a celorlalți.

Adevărata inteligență emoțională implică mai mult decât înțelegerea emoțiilor proprii și a celorlalți. Trebuie să poți pune aceste informații să lucreze în interacțiunile și comunicările zilnice. Abilitățile sociale importante includ ascultarea activă, abilitățile de comunicare verbală, abilitățile de comunicare non-verbală, conducerea și persuasiunea.

Inteligenta Emotionala

Recunoașterea inteligenței emoționale la o persoană

Oamenii inteligenți din punct de vedere emoțional au capacitatea de a cunoaște și gestiona propriile emoții precum și de a înțelege sentimentele celorlalți.

O persoană cu o inteligență emoțională mai mare:

  • este atentă la ceea ce simte
  • este empatică
  • are capacitatea de a găsi soluții și de a rezolva probleme
  • este capabilă sa treacă peste evenimentele negative
  • are abilități de relaționare cu ceilalți în diferite contexte
  • nu se teme să fie vulnerabilă
  • acceptă criticile constructive fără a a-și găsi scuze sau a-i blama pe alții
  • nu se teme să spună nu
  • este un bun ascultător
  • înțelege acțiunile și comportamentele celorlalți
  • se automotivează
  • este capabilă să-și regleze emoțiile
  • este dispusă și capabilă să discute despre sentimente cu ceilalți
  • este capabilă să identifice corect cauzele care stau la baza emoțiilor sale.

O persoană cu un coeficient de inteligență emoțională scăzut

Poate prezenta următoarele semne:

  • trebuie să aibă întotdeauna dreptate
  • este insensibilă
  • nu ține cont de sentimentele celorlalți
  • dă vina pe alții pentru problemele ei
  • nu are capacitatea de a face față situațiilor cu încărcătură emoțională mare
  • nu înțelege emoțiile celorlalți
  • se simte neînțeleasă
  • are dificultăți în menținerea relațiilor
  • nu gestionează bine criticile
  • are probleme cu asumarea responsabilității
  • nu gestionează bine critica
  • nu poate trece peste greșelile din trecut.

O inteligență emoțională scăzută poate cauza probleme în multe domenii ale vieții. Din fericire, inteligența emoțională poate fi îmbunătățită. Îmbunătățirea abilităților inteligenței emoționale poate îmbunătăți relațiile personale și profesionale. 

Importanța inteligenței emoționale

Este dovedit științific că emoțiile preced gândirea. Emoțiile puternice pot schimba modul în care funcționează creierul uman, afectând abilitățile cognitive, puterea de decizie și chiar abilitățile interpersonale. Înțelegerea și gestionarea propriilor emoții dar și ale celorlalți, te ajută să ai un succes mai mare atât pe plan personal cât și pe plan profesional.

Deținerea unor abilități puternice de inteligență emoțională poate avea o serie de efecte pozitive în viața unei persoane. Astfel oamenii cu o inteligență emoțională mai mare:

  • sunt capabili să se ocupe cu grație de situațiile foarte incomode
  • par să-și păstreze calmul tot timpul
  • par să-i facă pe ceilalți să se simtă în largul lor
  • sunt lideri mai eficienți, mai buni
  • sunt mai conștienți de propriile emoții ceea ce le permite să se înțeleagă mai profund
  • au abilitatea de a-și îmbunătăți autocontrolul
  • au abilitatea de a-i înțelege mai bine pe ceilalți și de a comunica mai bine cu ei
  • au abilitatea de a exercita un control mai mare în situațiile marcate de stres sau conflict
  • simt o empatie mai mare față de semenii lor.

Rolul Inteligenței Emoționale

Inteligența emoțională joacă un rol important în dezvoltarea și menținerea relațiilor interpersonale. Crearea unor legături puternice cu alți oameni permite promovarea și consolidarea rețelei de sprijin social, care joacă un rol esențial atât în sănătatea fizică, dar și în sănătatea mintală.

Inteligența emoțională joacă un rol important atât în sănătatea fizică, dar și în cea mintală, în relațiile cu ceilalți, influențează performanțele școlare sau profesionale.

Inteligența emoțională are implicații în toate aspectele vieții, de la familie până la prieteni și carieră.

Oamenii cu o inteligență emoțională mai mare au abilitatea de a-și reprima emoțiile negative precum anxietatea, lipsa de încredere, stresul sau furia. Ei prezintă abilitatea de a înlocui aceste sentimente negative cu unele pozitive precum siguranța de sine, empatia, atașamentul.

Persoanele cu inteligență emoțională mai mare au mai mari șanse de reușită la un interviu de angajare.

Aceste persoane sunt automotivate, gestionează mai bine emoțiile, acceptă feed-back-ul negativ și se înțeleg mai bine cu colegii sau cu clienții. Tot ele au șanse mai mari de a performa la locul de muncă. Ele se remarcă la locul de muncă datorită abilităților de a gestiona situațiile stresante, de a accepta criticile constructive, de a se gândi la consecințe înainte de a acționa, de a rezolva problemele complexe și de a coopera cu ceilalți.

Cum îți poți îmbunătăți inteligența emoțională

Inteligența emoțională este singura parte a psihicului uman care poate fi îmbunătățită prin învățarea și exersarea de noi abilități. Ea poate fi îmbunătățită de-a lungul vieții prin antrenament. 

Îți poți mări inteligența emoțională și dacă urmezi câteva sfaturi:

  • controlează și gestionează emoțiile
  • îmbunătățește modul în care gestionezi situațiile dificile
  • asumă-ți responsabilitatea pentru acțiunile și comportamentele tale
  • acceptă critica fără a da vina pe ceilalți sau a găsi scuze pentru propriile fapte sau vorbe
  • îmbunătățește relațiile cu ceilalți
  • fii empatic
  • încearcă să denumești exact ceea ce simți, fie că este un sentiment pozitiv, fie că este un sentiment negativ
  • conștientizează modul în care emoțiile îți influențează raționamentul
  • transformă emoțiile negative în emoții pozitive
  • observă sentimentele celorlalți
  • observă-ți reacțiile cu sinceritate și pune-te în locul celor pe care îi judeci
  • autoevaluează-te
  • asumă-ți responsabilitatea pentru propriile fapte
  • analizează modul în care acțiunile tale îi poate afecta pe ceilalți înainte de a le comite
  • examinează-te în situațiile stresante
  • limitează timpul petrecut în fața ecranelor și îmbunătățește-ți abilitățile sociale, interacționează mai mult cu alte persoane în viața reală
  • ține un jurnal, astfel, vei putea evalua îmbunătățirile pe care le poți face învățând din propriile greșeli sau din cele ale altora.

Concluzii

Inteligența emoțională este esențială pentru a te înțelege pe tine însuți, dar și pe ceilalți. Unii oameni tind să obțină aceste abilități în mod natural, dar există strategii pe care le poți folosi pentru a învăța și a-ți consolida propriile abilități de inteligență emoțională.

Îmbunătățirea acestor abilități ar putea reprezenta cel mai important aspect al dezvoltării tale personale.

Cercetările au arătat că oamenii cu o inteligență emoțională mai mare se bucură de cariere și relații mai bune și de succes.

Inteligența emoțională este o abilitate care poate fi învățată.

Programează acum o consultație online prin Getvig.Health pentru a afla părerea avizată și recomandările unui psiholog.

Ședințele de evaluare psihologică sau cele terapie online încep de la 120 lei și pot fi efectuate de oriunde ai fi.

Surse de informare:
www.verywellmind.com, www.psycologytoday.com, www.helpguide.org, www.skillsyouneed.com, www.ihhp.com 

Acest website foloseste Cookies pentru personalizarea experientei tale. Apasa OK pt a continua.