Generic selectors
Exact matches only
Search in title
Search in content
Post Type Selectors

Pancreatita

Categorii:

Pancreatita reprezintă inflamarea pancreasului, care se produce atunci când enzimele pancreatice încep să digere pancreasul.

Pancreasul este o glandă lungă și plată, așezată în abdomenul superior, în spatele stomacului fiind în contact cu prima porțiune a intestinului, duodenul. 

Tipuri de pancreatită 

Ce cauzează pancreatita

Care sunt simptomele pancreatitei

Diagnostic de Pancreatită

Tratamentul pancreatitei 

Complicațiile pancreatitei 

Prevenție

Pancreasul are un rol foarte important in organism. Acesta secretă enzimele care ajută la digestia proteinelor, grăsimilor și carbohidraților. De asemenea, pancreasul secretă hormoni cu rol în reglarea glicemiei și a rezervelor de energie din organism.

Tipuri de pancreatită

Pancreatita poate fi acută și cronică. 

Pancreatita acută 

Pancreatita acută se instalează brusc și cu tratamentul adecvat poate dispărea în câteva zile. Există, însă, și cazuri în care pancreatita acută poate conduce la complicații grave și pune în pericol viața. 

Pancreatita acută afectează cu precădere adulții și este cauzată, în cele mai multe cazuri, de litiaza biliară (pietre la vezica biliară). 

Pancreatita cronică

Pancreatita cronică se dezvoltă în decursul mai multor ani și produce o afectare permanentă a pancreasului. 

Cauza principală a pancreatitei cronice o reprezintă consumul excesiv de alcool, timp îndelungat. În anumite cazuri boala este produsă de boli genetice și autoimune. 

De cele mai multe ori se complică cu diabetul zaharat și malnutriție.

Cauzele pancreatitei

Cauzele principale ale pancreatitei sunt litiaza biliară și alcoolismul cronic. Acestea dau 80% din totalul cazurilor de pancreatită.

Pancreatita acută

Cauzele principale ale pancreatitei acute sunt:

  • litiaza biliară (calculi biliari sau pietre la fiere) – calculii blochează ductul pancreatic oprind astfel curgerea sucului pancreatic în duoden; enzimele pancreatice blocate vor începe autodistrugerea pancreasului care are ca urmare inflamarea severă a acestuia și apariția pancreatitei acute. 
  • consumul excesiv de alcool într-un timp scurt. 

Printre cauzele mai puțin frecvente, care pot conduce la apariția pancreatitei acute, se numără și:

  • tratamentul cu anumite medicamente (cortizon, metronidazol, diuretice, anticoncepționale, etc.) 
  • fibroza chistică
  • infecțiile virale (oreion) 
  • traumatisme abdominale 
  • leziuni ale pancreasului ca urmare a unei intervenții chirurgicale
  • nivel ridicat de trigliceride în sânge 
  • nivel crescut de calciu în sânge 
  • pancreatită autoimună
  • cancerul pancreatic. 

Pancreatita cronică 

Cauza principală a pancreatitei cronice este consumul de alcool timp îndelungat. Boala afectează cu precădere bărbații cu vârste de 30-40 ani și, cu precădere, pe cei care au un istoric de consum cronic de alcool.

Cauzele mai puțin frecvente care conduc la declanșarea pancreatitei cronice pot fi:

  • bolile autoimune
  • moștenirea genetică
  • pancreatita cronică autoimună 
  • obstrucția canalului pancreatic sau a canalului biliar comun, etc.

 În aproximativ 10-20%  cazuri de pancreatită cauza rămâne necunoscută.

Crezi că suferi de una dintre aceste tipuri de pancreatită? Alege unul dintre medicii gastroenterologi din platformă și programează o consultație online acum. Află părerea avizată a unui specialist.

Care sunt simptomele pancreatitei?

Pancreatita acută 

Pancreatita acută are ca principal simptom durerea. Aceasta este localizată, frecvent, în zona centrală a abdomenului și poate varia în intensitate de la o durere tolerabilă la una severă. Dacă durerea este produsă de calculi biliari, apare rapid și crește în intensitate în doar câteva minute, apoi rămâne constantă si puternică. În pancreatita indusă de alcool durerea apare la câteva zile după consumul unei cantități mari de alcool. Durerea poate fi însoțită și de alte semne. 

Acestea pot fi:

  • greață 
  • vărsături 
  • diaree
  • lipsa poftei de mancare
  • abdomen destins și sensibil
  • febră 
  • puls crescut
  • tuse
  • transpirații reci.

Pancreatita cronică

Pancreatita cronică, la fel ca și pancreatita acută, are ca principal simptom durerea severă, situată în zona superioară a abdomenului. Alimentele și băuturile pot declanșa durerea, dar sunt și cazuri când nu se cunoaște factorul declanșator.

Pe lângă durere pot apărea și alte manifestări, precum:

  • greață 
  • vărsături 
  • diaree
  • scădere în greutate 
  • scaun de culoare deschisă, gras, urât mirositor
  • glicemie crescută (diabet de tip 1).

Prezinți unul sau mai multe dintre aceste simptome? Consultă medicul gastroenterolog și află răspunsuri la întrebări care te neliniștesc.
Prețul unei consultații online în gastroenterologie pornește de la 125 lei. Programează o consultație online.

Diagnosticul pancreatitei

Pancreatita acută

Diagnosticarea pancreatitei acute se face de către medicul gastroenterolog. Acesta, după examenul fizic și după aflarea istoricului familial, îți poate cere să efectuezi analize de sânge pentru determinarea nivelului de enzime pancreatice, amilaza și lipaza, care în pancreatita acută poate fi mult crescut față de valorile normale.

Alte teste și proceduri folosite pentru identificarea pancreatitei acute pot include:

  • ecografia abdominală pentru identificarea calculilor biliari și mărirea pancreasului
  • tomografia computerizată (CT) – determină, cu precizie, de regulă, gradul de afectare a pancreasului și prezența calculilor biliari
  • ecografia endoscopică- poate identifica calculii de dimensiuni mici în canalul biliar și în canalul pancreatic 
  • imagistica prin rezonanță magnetică (colangiopancreatografia retrogradă), metodă imagistică sensibilă care evaluează pancreasul, vezica biliară și canalele acestora. 

Diagnosticul pancreatitei cronice

După examinarea clinică (fizică) amănunțită și după aflarea istoricului medical, medicul gastroenterolog îți poate recomanda și efectuarea unor teste și investigații. Acestea pot fi:

  • analiza scaunului (măsoară nivelul de grăsime care indică dacă absorbția nutrienților se face în mod adecvat)
  • ecografia abdominală 
  • ecografia endoscopică
  • tomografia computerizată 
  • colangiopancreatografia retrogradă prin rezonanță magnetică (MRCP).

Tratamentul Pancreatitei

Tratamentul pancreatitei acute

Chiar și cazurile mai puțin grave, pot necesita spitalizare. 

Sub tratament, cele mai multe cazuri au o evoluție favorabilă, cu remisia simptomelor într-o săptămână. În aproximativ 15% din cazuri, pancreatita acută poate evolua sever și poate pune în pericol viața. 

Tratamentul pancreatitei acute poate include:

  • hidratare intravenoasă
  • oprirea alimentației orale pentru o perioadă de 24-48 ore(se pune în repaus pancreasul pentru a-i permite să se vindece) 
  • reluarea alimentației treptat, cu regim alimentar
  • medicamente antialgice (pentru durere), uneori chiar opioide (când durerea este foarte mare) 
  • medicamente antispastice 
  • antibiotice, în cazul detectării unei infecții. 

Atunci când pancreatita este severă, însoțită de necroză sau infecție se poate recurge la intervenția chirurgicală. Aceasta se poate realiza prin:

  • colangiopancreatografie endoscopică retrogradă (ERCP) în cadrul căreia se extrag, pe cale endoscopică, calculii care blochează canalele biliare ori pancreatice 
  • colecistectomia (îndepărtarea chirurgicală a vezicii biliare) atunci când pancreatita este cauzată de calculii biliari
  • chirurgia pancreasului pentru a scurge lichidul din pancreas și a îndepărta țesutul bolnav sau necrozat.

Tratamentul pancreatitei cronice

Pancreatita cronică, în care afectarea pancreasului este permanentă, necesită tratamente în funcție de fiecare caz în parte. Acestea pot cuprinde:

  • medicamente pentru durere
  • suplimente de enzime pancreatice care ajută la digestia alimentelor 
  • mese în cantitate mică, bogate în proteine și conținut scăzut de grăsimi 
  • insulina, atunci când pancreatita s-a complicat cu diabet
  • renunțarea la alcool
  • tratarea dependenței de alcool 
  • renunțarea la fumat 
  • intervenția chirurgicală pentru îndepărtarea zonelor afectate permanent de la nivelul pancreasului. 

Complicațiile pancreatitei

Pancreatita poate da complicații grave precum:

  • insuficiența renală 
  • diabet
  • malnutriție 
  • cancerul pancreatic 
  • infecții pancreatice
  • ocluzia intestinală 
  • pseudochisturile de pancreas
  • probleme respiratorii (pancreatita acută determină modificări chimice în organism care duc la scăderea saturației de oxigen).
 Programează o consultație online prin Getvig.Health și evită complicațiile.

Prevenție

Pentru a preveni apariția sau reapariția pancreatitei este bine să ții cont de următoarele sfaturi:

  • limitează sau renunță la consumul de alcool
  • renunță la fumat
  • adoptă o dietă cu conținut scăzut de grăsimi și bogată în proteine, cereale integrale, fructe și legume proaspete 
  • hidratează-te corespunzător 
  • menține o greutate corporală sănătoasă 
  • evită zaharul.

Dacă te confrunți cu unul sau mai multe simptome ale pancreatitei este bine să ceri sfatul medicului gastroenterolog. 

Programează acum o consultație online și află opinia avizată a unui specialist și recomandările acestuia.

Prețul unei consultații online în gastroenterologie pornește de la 125 lei și o poți efectua de oriunde, chiar și din trafic sau din vacanță.

Accesează lista medicilor gastroenterologi și programează-te acum.


Surse de informare: 
www.mayoclinic.orgwww.my.clevelandclinic.orgwww.healthline.comwww.webmd.com.

Articol revizuit în data de 03.03.2022 de către:
Medic Primar Gastroenterologie

Acest website foloseste Cookies pentru personalizarea experientei tale. Apasa OK pt a continua.