Generic selectors
Exact matches only
Search in title
Search in content
Post Type Selectors

Nivelul scăzut de testosteron

Categorii:

Testosteronul este produs în testicule la bărbați, iar la femei în ovare. O cantitate mult mai mică de testosteron este produsă la nivelul glandelor suprarenale, în cazul ambelor sexe.

Ce este testosteronul și rolul său în organismul uman

Care sunt cauzele nivelului scăzut de testosteron

Cum se manifestă nivelul scăzut de testosteron

Când să te adresezi medicului

Care este tratamentul nivelului scăzut de testosteron

Ce este testosteronul și rolul lui în organism

Testosteronul este un hormon sexual asociat adesea cu sexul masculin, deși și femeile produc testosteron, dar în cantități semnificativ mai mici.

El joacă un rol important în dezvoltarea sistemului reproducător masculin, dar are un rol semnificativ pe multe alte planuri ale sănătății, atât în cazul sexului masculin, cât și în cazul sexului feminin.

La bărbați încă din faza embrionară, testosteronul ajută la dezvoltarea organelor interne și externe, inclusiv a testiculelor și a penisului.

La pubertate, contribuie la modificarea vocii, creșterea în înălțime, creșterea penisului, creșterea părului pe față, la subraț și în zona pubiană.

La maturitate, testosteronul este asociat cu dezvoltarea maxilarului, masa și forța musculară, precum și cu dorința sexuală (libidoul).

Testosteronul influențează  densitatea osoasă și distribuția grăsimii, aspectul și dezvoltarea sexuală a bărbaților, stimulează producția de spermă precum și apetitul sexual.

La femei testosteronul influențează densitatea osoasă, puterea și forța musculară, precum și libidoul. De asemenea, el contribuie la secreția unor hormoni importanți pentru ciclul menstrual.

Care sunt cauzele nivelului scăzut de testosteron

Producția de testosteron poate să scadă pe măsură cu înaintarea în vârstă. De aceea, la bătrânețe multe persoane prezintă niveluri scăzute de testosteron.

La bărbați, hipogonadismul (afecțiune în care testiculele produc mai puțin sau deloc testosteron) poate sa apară la orice vârstă.

Cauzele care conduc la niveluri scăzute de testosteron la bărbați

Includ:

  • leziuni sau infecții ale testiculelor
  • anumite tulburări metabolice, cum ar fi hemocromatoza
  • tratamentul pentru cancer, chimioterapia și radioterapia
  • disfuncții sau tumori ale glandei pituitare
  • anumite medicamente, inclusiv opioidele, hormonii utilizați în tratamentul cancerului de prostată, steroizii (prednison)
  • consumul exagerat de alcool
  • ciroza hepatică
  • insuficiența renală cronică
  • HIV /SIDA
  • afecțiuni inflamatorii, cum ar fi sarcoidoza (afecțiune ce provoacă inflamarea plămânilor și a altor organe)
  • sindromul Kallman (dezvoltarea anormală a hipotalamusului)
  • sindromul Klinefelter (afecțiune genetică)
  • obezitatea
  • scăderea exagerată în greutate
  • abuzul de droguri
  • tuberculoza
  • anumite afecțiuni acute sau cronice (bronhopneumopatia obstructivă cronică)
  • defecte congenitale (prezente la naștere)
  • intervențiile chirurgicale anterioare pe creier
  • diabetul zaharat de tip 2 necontrolat
  • hipotiroidismul primar sever
  • întârzierea pubertară.

Cauzele nivelului scăzut de testosteron la femei

În cazul femeilor, nivelul scăzut de testosteron poate fi cauzat de:

  • îmbătrânire
  • insuficiența ovariană
  • îndepărtarea chirurgicală a ovarelor
  • folosirea îndelungată a contraceptivelor orale cu estrogeni
  • insuficiența glandelor suprarenale.

Care sunt simptomele nivelului scăzut de testosteron

Simptome comune

Atât sexul masculin cât și cel feminin pot prezenta următoarele semne și simptome ale nivelului scăzut de testosteron:

  • reducerea masei musculare
  • reducerea masei osoase ceea ce poate crește riscul de fracturi
  • scăderea apetitului sexual (aceasta poate să apară în mod natural odată cu înaintarea în vârstă, dar atunci când cauza o reprezintă testosteronul scăzut, bărbații pot observa o scădere semnificativă a dorinței sexuale)
  • scăderea nivelului de energie (o persoană se poate simți obosită chiar și după ce s-a odihnit suficient sau poate prezenta un interes scăzut pentru activitățile fizice)
  • modificări de dispoziție
  • probleme de memorie
  • insomnie
  • anemia ușoară
  • creșterea grăsimii corporale
  • căderea părului.

Simptomele nivelului scăzut de testosteron la bărbați

Bărbații pot prezenta simptome specifice nivelului scăzut de testosteron. Acestea includ:

  • disfuncția erectilă
  • scăderea apetitului sexual (libido scăzut)
  • reducerea dimensiunilor testiculelor
  • testicule moi
  • reducerea cantității de material seminal
  • rezistența la insulină
  • ginecomastie (creșterea sânilor)
  • lipsa părului de pe corp
  • grăsime abdominală
  • creșterea în greutate
  • dureri articulare
  • alopecia (chelie)
  • tulburări de somn
  • modificări de dispoziție (lipsă de concentrare, iritabilitate, depresie).

Simptomele nivelului scăzut de testosteron la femei

Și femeile pot prezenta simptome specifice nivelului scăzut de testosteron, precum:

  • cicluri menstruale neregulate
  • lipsa menstruației (amenoree)
  • bufeuri
  • uscăciune vaginală
  • libido scăzut
  • infertilitate.

Când să te adresezi medicului

Adresează-te medicului dacă prezinți simptome care ar putea indica un nivel scăzut de testosteron.

Medicul poate efectua o evaluare fizică și anumite teste pentru un diagnostic corect și-ți poate recomanda tratament dacă este nevoie. Este bine să discuți cu medicul despre beneficiile și potențialele riscuri ale terapiei cu testosteron.

Accesează lista medicilor endocrinologi și programează o consultație online.

Prețul unei consultații endocrinologice online pornește de la 150 lei și poate fi efectuată de la distanță, prin intermediul consultațiilor online.

Care este tratamentul nivelului scăzut de testosteron

Bărbații pot avea niveluri scăzute de testosteron fără a prezenta semne și simptome. Majoritatea dintre ei pot să nu aibă nevoie de tratament.

Atunci când nivelul scăzut de testosteron determină manifestări precum osteoporoza, disfuncția sexuală, tulburări de somn, modificări de dispoziție sau depresie, medicul endocrinolog poate recomanda terapia de substituție cu testosteron.

Terapia de substituție cu testosteron

Ambele sexe pot beneficia de această formă de terapie, care constă în administrarea unei forme artificiale de testosteron pentru a compensa deficitul acestui hormon.

Înainte de începerea tratamentului de substituție hormonală cu testosteron este bine să discuți cu medicul tău despre beneficiile și potențialele riscuri ale acestuia. 

Administrarea terapiei de înlocuire a testosteronului se poate realiza în mai multe moduri diferite:

  • injecții intramusculare, de obicei la 10-14 zile
  • plasturi cu testosteron utilizați zilnic și aplicați pe diferite părți ale corpului (spate, abdomen, fese, brațe)
  • pelete care se implantează sub piele la fiecare două luni
  • geluri cu testosteron care se aplică zilnic pe pielea curată și uscată a spatelui și a brațelor.

Deoarece administrarea testosteronului poate influența nivelul de estrogen la femei, înainte de începerea terapiei de substituție hormonală cu testosteron trebuie verificat nivelul acestui hormon feminin.

Beneficiile terapiei de substituție cu testosteron

Includ:

  • creșterea densității osoase și protecția împotriva osteoporozei
  • pierderea din grăsimea corporală
  • evitarea problemelor legate de pubertatea întârziată, la băieți
  • îmbunătățirea funcției sexuale
  • forță musculară și performanță fizică mai mari
  • îmbunătățirea dispoziției și a senzației de bine
  • îmbunătățirea funcției cognitive.

Efectele secundare ale terapiei de substituție cu testosteron

Includ:

  • umflarea gleznelor din cauza retenției de lichide
  • piele grasă
  • acneea
  • testicule mai mici
  • stimularea prostatei care poate duce la probleme de urinare, de exemplu dificultăți de urinare
  • mărirea sânilor sau sensibilitatea acestora
  • iritația pielii la pacienții cărora li se administrează testosteron pe cale cutanată
  • agravarea apneei de somn
  • creșterea riscului pentru cancerul de prostată, infertilitate, atac de cord, etc.

În timpul terapiei de substituție hormonală cu testosteron este foarte important să ții legătura cu medicul pentru o urmărire atentă.

Medicul monitorizează nivelul de testosteron, simptomele, sănătatea prostatei și a sistemului cardiovascular, alte tulburări hormonale, etc.

Remedii naturale pentru creșterea nivelului de testosteron

Atunci când nivelul de testosteron este scăzut, dar fără a da semne și simptome alarmante și starea generală de sănătate este bună, ești în formă, se poate recurge la creșterea nivelului de testosteron pe cale naturală. Astfel, poți apela la minerale recunoscute pentru impactul pozitiv asupra producției de testosteron, precum:

  • potasiu – se găsește în spanac, banane, sfeclă roșie, etc.
  • zinc – se găsește în fructe de mare, cereale integrale, etc.

De asemenea, acizii grași omega-3, precum și vitaminele cu rol antioxidant pot favoriza producția de testosteron.

Pe lângă acestea, producția de testosteron poate fi influențată pozitiv, pe cale naturală și dacă:

  • te odihnești suficient
  • practici exercițiile fizice regulat
  • reduci stresul
  • adopți tehnici de relaxare
  • eviți dulciurile alimentare
  • eviți grăsimilor saturate
  • menții o greutate corporală sănătoasă
  • eviți consumul de alcool sau droguri
  • adopți o dietă alimentară echilibrată și sănătoasă bazată pe consumul de fructe, legume, cerealele integrale, carne slabă, pește, etc.

Tratamentul pentru nivelul scăzut de testosteron se adaptează pentru fiecare persoană în parte.

Monitorizarea pacientului trebuie să se realizeze regulat pentru recunoașterea din timp a reacțiilor adverse sau a eventualelor complicații.

Programează acum o consultație online prin Getvig.Health și află opinia avizată și recomandările medicului endocrinolog. 

Consultațiile online la această specialitate încep de la 150 lei și pot fi efectuate de oriunde.

Surse de informare:
www.medicalnewstoday.com, www.my.clevelandclinic.org, www.healthline.com, www.endocrineweb.com

Acest website foloseste Cookies pentru personalizarea experientei tale. Apasa OK pt a continua.