Generic selectors
Exact matches only
Search in title
Search in content
Post Type Selectors

Psoriazis – ce este, care sunt cauzele și cum se manifestă.

Categorii:

Psoriazisul a fost declarat de către Organizația Mondială a Sănătății (OMS) ca fiind a cincea cea mai importantă boală cronică netransmisibilă, alături de alte afecțiuni majore precum diabetul, cancerul, bolile cardiovasculare sau afecțiunile respiratorii. Acest lucru se întâmplă din cauză că psoriazisul poate avea un impact puternic asupra sănătății mintale a persoanei afectate.

De cele mai multe ori, persoanele afectate îl consideră un handicap și au probleme în ceea ce privește imaginea și respectul de sine. Poate influența alterarea relațiilor de familie sau a celor sexuale, și poate atrage discriminări în societate sau la locul de muncă.

De aceea, persoanele diagnosticate cu psoriazis, prezintă, de multe ori, și manifestări psihice sau de comportament, cum ar fi depresia sau anxietatea.

În unele cazuri, mai grave, se poate ajunge chiar la invaliditate, dată de incapacitatea pacientului de a-și folosi mâinile sau picioarele.

Dacă îți faci griji cu privire la psoriazis, programează o consultație online. Prețul unei consultații dermatologice online pornește de la 125 lei.

Ce este psoriazisul

Care sunt cauzele apariției psoriazisului

Care sunt factorii de risc ai psoriazisului

Care sunt simptomele psoriazisului

Tipuri de psoriazis

Care sunt complicațiile psoriazisului

Cum este diagnosticat psoriazisul

Care este tratamentul psoriazisului

Ce este psoriazisul

Psoriazisul, deși este încadrat în categoria bolilor de piele,  este de fapt o boală a sistemului imunitar.

Psoriazisul este caracterizat printr-o creștere exagerată a celulelor pielii, care are  ca rezultat apariția unor plăci tegumentare îngroșate, albicioase. Aceste leziuni pot varia ca dimensiuni și au o localizare preponderent la nivelul genunchilor, coatelor, scalpului, mâinilor, picioarelor și regiunii sacrale (partea inferioară a spatelui).

Psoriazisul este o afecțiune frecventă a pielii, care afectează aproximativ 2% din populație. Simptomele apar adesea între 15 și 25 de ani, dar se pot instala la orice vârstă. Atât bărbații, cât și femeile sau copiii pot suferi de psoriazis, culoarea pielii fiind, de asemenea, irelevantă.

Care sunt cauzele apariției psoriazisului

La acest moment, cauzele exacte care determină sistemul imunitar să funcționeze defectuos nu sunt foarte clare. Cercetătorii cred însă că atât factorii genetici, cât și anumiți factori de mediu joacă un rol important în declanșarea psoriazisului. Un lucru este cert, psoriazisul nu este contagios.

Ce se întâmplă efectiv este că sistemul imunitar determină regenerarea pielii într-un ritm mult mai alert decât în mod normal, iar corpul uman nu are capacitatea de a integra și a procesa atât de rapid excesul celular, determinând apariția simptomelor.

Factorii declanșatori ai psoriazisului variază de la persoană la persoană. Mulți dintre cei predispuși la psoriazis pot fi lipsiți de simptome ani de zile, până când boala este declanșată de un factor de mediu. 

Declanșatorii obișnuiți ai psoriazisului includ:

  • infecții bacteriene, infecții fungice 
  • vremea – în special în condițiile de vreme rece și uscată 
  • leziuni ale pielii, cum ar fi tăieturi sau zgârieturi, înțepături de insecte sau arsuri solare severe
  • stresul
  • fumatul sau expunerea la fum de țigară (fumatul pasiv)
  • consumul ridicat de alcool
  • anumite medicamente – inclusiv litiu, medicamente pentru hipertensiune arterială și medicamente antimalarice.
Crezi că suferi de psoriazis? Alege unul dintre medicii dermatologi din platformă și programează acum o consultație online.

Factori de risc ai psoriazisului

Oricine poate dezvolta psoriazis, însă există o serie de factorii care pot crește riscul apariției afecțiunii.

  • genetica – o treime dintre cazuri au istoric familial de psoriazis.
  • stresul – stresul poate afecta sistemul imunitar, iar nivelurile ridicate de stres pot crește riscul de psoriazis.
  • fumatul – fumatul nu numai că poate crește riscul de psoriazis, dar poate influența și severitatea bolii; fumatul poate juca, de asemenea, un rol în dezvoltarea inițială a bolii.

Care sunt simptomele psoriazisului 

Semnele și simptomele psoriazisului pot varia de la o persoană la alta, dar și în funcție de tipul de psoriazis prezent.

Semnele și simptomele frecvente includ:

  • pete roșii, acoperite cu solzi groși, argintii
  • pete mici, de culoare roșie, scuamoase
  • piele uscată, cu mâncărimi, crăpată, care poate sângera
  • mâncărime, durere sau senzație de arsură
  • unghii îngroșate
  • articulații umflate și rigide.

Leziunile de psoriazis pot varia de la câteva pete până la erupții majore care acoperă suprafețe mari de piele. Cele mai frecvent afectate zone sunt coatele, genunchii, picioarele, interfesier, tălpile, la nivelul scalpului, al feței și al palmelor.

Dacă prezinți semne sau simptome ale afecțiunii, consultă medicul dermatolog și află rapid părerea și recomandările sale.

Prețul unei consultații dermatologice online pornește de la 125 lei.

Programează o consultație online.

Psoriazis

Tipuri de psoriazis

Există mai multe tipuri de psoriazis, și anume:

Psoriazisul plăcii 

Este cea mai frecventă formă de psoriazis, care se caracterizează prin, pete groase și roșii de piele uscată, scuamoasă, acoperită cu solzi argintii. De obicei apar pe coate, genunchi, spate și scalp.

Psoriazis gutat

Acest tip de psoriazis afectează în principal adolescenții și copiii. De obicei este declanșat de o infecție bacteriană, cum ar fi streptococul și se caracterizează prin pete mici, roșii, localizate pe trunchi, brațe sau picioare.

Psoriazis inversat

Acesta apare în principal în pliurile cutanate, interfesier, sub sâni, în zona subrațului sau între coapse și provoacă pete netede de piele roșie, care se pot agrava de la frecare și transpirație. De obicei, acest tip de psoriazis este declanșat de anumite infecții fungice.

Psoriazisul pustulos

Aceasta este o formă mai rară, dar severă a psoriazisului, care provoacă leziuni pustuloase (cu puroi) și poate afecta întreaga suprafață a pielii sau doar anumite zone ale corpului, cum ar fi mâinile și picioarele.

Psoriazisul unghiilor

Psoriazisul poate afecta unghiile de la mâini și unghiile de la picioare, provocând dureri sau senzații de înțepături, creșterea anormala a unghiilor și decolorarea. Unghiile psoriazice se pot slăbi și se pot separa de patul unghiei (onicoliză). Cazurile severe pot cauza sfărâmarea unghiei.

Psoriazis eritrodermic

Este cel mai puțin frecvent tip de psoriazis și atunci când apare reprezintă o urgență medicală. Psoriazisul eritrodermic se prezintă sub forma unor arsuri severe care pot apărea pe tot corpul.

Artrita psoriazică 

Artrita psoriazică provoacă durere, rigiditate și umflături în articulații și în jurul acestora. Uneori, simptomele articulare sunt primul sau singurul simptom/semn al psoriazisului. Artrita psoriazică poate afecta orice articulație, iar simptomele pot varia de la simptome ușoare la simptome severe.

Poate provoca rigiditate și deteriorarea progresivă a articulațiilor care, în cele mai grave cazuri, poate duce la deteriorarea permanentă a articulațiilor.

Care sunt complicațiile psoriazisului

Persoanele cu psoriazis prezintă un risc mai crescut de a dezvolta și alte afecțiuni, precum:

  • artrita psoriazică, care provoacă durere, rigiditate și umflături în articulații și în jurul acestora
  • afecțiuni oculare, cum ar fi conjunctivita, blefarita și uveita
  • obezitatea
  • diabetul zaharat de tip 2
  • tensiune arterială crescută
  • boala cardiovasculară
  • alte boli autoimune, cum ar fi boala celiacă, scleroza și boala inflamatorie intestinală, numită boala Crohn
  • afecțiuni mintale, cum ar fi depresia.

Dacă prezinți semne ale afecțiunii, programează acum o consultație online și află părerea unui medic specialist în dermatologie. Poți primi recomandări cu privire la opțiunile de tratament și poți afla răspunsul la orice întrebare pe care o ai cu privire la psoriazis.

Cum este diagnosticat psoriazisul

Diagnosticarea psoriazisului se realizează de către medicul dermatolog. Acesta îți va pune o serie de întrebări cu privire la starea ta de sănătate generală și îți va examina pielea, pielea capului (scalpul) și unghiile.

Semnele și simptomele psoriazisului sunt, de obicei, evidente și ușor de distins de alte afecțiuni care pot prezenta manifestări similare.

Uneori poate fi necesară recoltarea unei mici probe de țesut (biopsie), în cazul psoriazisului sever care nu răspunde la tratament, în cazul unor forme atipice de psoriazis, dar și în vederea excluderii altor afecțiuni.

Care este tratamentul psoriazisului

Scopul tratamentului este de a reduce inflamația și de a controla descuamarea cutanată.

Opțiunile de tratament includ creme și unguente (terapie topică), terapie cu lumină (fototerapie) și tratament medicamentos (cu administrare orală sau injectabilă).

De asemenea, gestionarea stresului, controlul greutății corporale și evitarea fumatului și a consumului de alcool ajută și sunt recomandate pentru evitarea declanșării simptomatologiei.

Medicul dermatolog va evalua tipul și severitatea bolii fiecărui individ și va indica tratamentul potrivit.

Terapia topică

Pentru primele faze ale bolii, medicii recomandă, de obicei, cremele hidratante și unguente care ajută la reducerea scuamelor și reduc senzația de mâncărime.

În cazul în care plăcile de psoriazis sunt groase, se urmărește subțierea acestora, pentru a permite medicației topice să pătrundă în piele.

Scalpul afectat necesită aplicarea de șampoane sau geluri care conțin compuși mai ușor tolerați din punct de vedere cosmetic: acidul salicilic, gudroane sau corticoizi.

Psoriazis

Terapia cu lumină (fototerapia)

Terapia cu lumină este un tratament de primă linie pentru psoriazisul moderat până la sever, fie individual, fie în combinație cu medicamente. Acest tip de tratament implică expunerea pielii la cantități controlate de lumină naturală sau artificială. Sunt necesare proceduri repetate de tratament.

Terapia solară (helioterapia)

Expunerile scurte, zilnice, la lumina soarelui ar putea îmbunătăți evoluția psoriazisului. Înainte de a începe helioterapia, discută cu medicul tău și află care este cea mai sigură modalitate de a utiliza lumina naturală pentru tratamentul psoriazisului.

Banda largă UVB

Lumina laserului – UVB, UVB cu bandă îngustă sau UVA în combinație cu tratament topic sau oral care permite un nivel de lumină UV mai concentrată și mai intensă, ajută la încetinirea creșterii celulelor pielii.

Pot exista efecte secundare, pe termen scurt, care pot include: roșeață, mâncărime și piele uscată. Hidratarea regulată, cu ajutorul cremelor, poate minimiza disconfortul.

Tratament sistemic

Persoanele cu forme severe de psoriazis, cum este psoriazisul pustular, cel eritrodermic sau artrita asociată, necesită, de obicei, un tratament special, și anume terapie sistemică.

Tratamentele sistemice pot afecta întregul organism și pot include medicamente utilizate pentru tratarea cancerului sau artritei reumatoide, care suprimă sistemul imunitar.

Terapia biologică

Terapia biologică vizează funcții specifice ale sistemului imunitar și poate ajuta la controlul psoriazisului sever.

Medicina alternativă

Anumite terapii alternative sunt considerate, în general, sigure și ar putea reduce simptomele persoanelor cu psoriazis în forme ușoare până la moderate.

Alte terapii alternative sunt utile pentru gestionarea factorilor declanșatori, cum ar fi gestionarea stresului.

Crema de extract de aloe –  poate reduce roșeața, descuamarea, mâncărimea și inflamația.

Suplimente cu ulei de pește – terapia orală cu ulei de pește, utilizată în combinație cu terapia UVB, ar putea reduce cantitatea de piele afectată.

Uleiuri esențiale – s-a demonstrat că uleiurile esențiale utilizate pentru aromoterapie reduc stresul și anxietatea și, prin urmare, ar putea avea un efect pozitiv asupra psoriazisului.

Dacă ai în vedere unul dintre tratamente sau altă terapie alternativă, consultă înainte un medic dermatolog. Acesta te poate ajuta cu cele mai bune recomandări și te va ghida către cea mai bună opțiune de tratament.

Concluzii

Psoriazisul este o afecțiune cronică autoimună caracterizată prin acumularea rapidă a celulelor pielii (proces accelerat de producție a pielii).

Severitatea afecțiunii variază mult de la persoană la persoană. Dacă la unele persoane se manifestă doar printr-o mică iritație, la alte persoane simptomele pot fi foarte severe și pot avea un impact major asupra calității vieții.

Psoriazisul este o afecțiune cronică, de lungă durată și de obicei există perioade fără manifestări clinice sau cu simptome ușoare, urmate de perioade în care simptomele sunt mai severe sau foarte severe.

Psoriazisul nu se vindecă, dar cu tratamentul adecvat poate fi ținut sub control, chiar și cazurile grave. 

Dacă tu sau unul dintre membrii familiei tale prezentați semne de psoriazis, programează o consultație online și află părerea și recomandările unui medic specialist în dermatologie.

Alege unul dintre medicii dermatologi din platformă și programează o consultație online pentru a evita complicațiile.

Medicii din platforma Getvig.Health sunt medici cu experiență vastă și rezultate extraordinare, iar consultațiile online sunt accesibile și pot fi efectuate din confortul casei tale, în deplină siguranță și confidențialitate.

Prețul unei consultații dermatologice online pornește de la 125 lei și poate fi efectuată de oriunde. Programarea este ușor de efectuat, iar consultația poate fi efectuată de acasă, de la birou, din trafic sau chiar din vacanță.

Te mai putem ajuta și cu alte specialități medicale.

Vezi Cum funcționează Getvig.Health.

Surse de informare: 
www.healthline.comwww.nhs.ukwww.mayoclinic.org

Articol revizuit în data de 24.01.2022 de către:
Medic Specialist: Dermato-Venerologie

Acest website foloseste Cookies pentru personalizarea experientei tale. Apasa OK pt a continua.