Organismul uman este alcătuit în mare parte din apă (aproximativ 60%-70%). Apa se găsește în sânge, mușchi, organe și chiar și în oase. Apa este vitală. Fără apă nu putem supraviețui. Ea ajută organismul să funcționeze în mod corespunzător și este în mare măsură responsabilă pentru dizolvarea nutrienților și transportul și eliminarea deșeurilor, toxinelor, din organism. Dar atunci când corpul uman reține prea mult din acest lichid vital, apare retenția de apă.
Sistemul circulator, rinichii, sistemul limfatic, factorii hormonali, precum și alte sisteme ale organismului contribuie la menținerea unui nivel optim al lichidelor în organism. Atunci când apare o problemă la unul dintre aceste sisteme poate să apară retenția de apă.
Retenția de apă poate fi o problemă comună sau poate fi simptomul unei afecțiuni de bază. Atunci când nu este cauzată de o afecțiune medicală gravă, retenția de apă poate fi combătută prin modificări aduse stilului de viață.
Citește în continuare pentru a afla mai multe despre retenția de apă, ce o cauzează, dar și despre cum o poți preveni.
Care sunt simptomele retenției de apă
Ce este retenția de apă
Retenția de apă, cunoscută în termeni medicali sub numele de edem, reprezintă acumularea apei, lichidelor, în organismul uman având ca rezultat umflarea (edemul) acestuia sau a unor părți ale organismului uman. De cele mai multe ori edemul apare în membrele inferioare și superioare dar și la față.
Retenția de apă apare în urma acumulării de lichid în țesuturile organismului. Aceasta ar putea fi cauzată de un stil de viață nesănătos, dar ar putea fi și semnul unei afecțiuni mai grave.
Cauzele și factorii de risc ai retenției de apă
Cauzele și factorii de risc care pot conduce la acumularea de lichid în organismul uman includ:
- gravitația – statul în picioare sau statul pe scaun pentru perioade lungi de timp favorizează acumularea lichidelor la nivelul membrelor inferioare, de aceea este foarte important ca la anumite perioade de timp, să faci câteva mișcări care să permită sângelui să circule
- călătoriile cu avionul – modificările presiunii din cabina avionului, precum și statul pe scaun pot duce la acumularea apei, mai ales la nivelul picioarelor
- sedentarismul – lipsa exercițiilor fizice poate conduce la acumularea apei la nivelul picioarelor
- malnutriția – albumina este o proteină cu rol în gestionarea fluidelor organismului și atunci când o persoană prezintă o deficiență severă de proteine, poate apărea dificultatea mutării lichidului interstițial înapoi în capilare
- dieta bogată în sodiu – consumul de prea multă sare, alimente procesate și băuturi răcoritoare, poate conduce la retenția de apă, din cauză că aceste produse sunt bogate în sodiu, recunoscut pentru faptul că reține apa în organism
- vremea caldă – organismul uman tinde să rețină lichidele atunci când este cald, în lunile de vară
- arsurile, inclusiv arsurile solare – pielea reține lichidul și se umflă ca răspuns la arsură
- ciclul menstrual – unele femei rețin apa în organism înainte de menstruație
- sarcina – creșterea greutății corporale și modificările hormonale din timpul sarcinii pot conduce la acumularea de lichid în membrele inferioare mai ales dacă este cald sau dacă gravida nu face mișcare
- obezitatea – greutatea suplimentară poate conduce la apariția edemelor; de asemenea, obezitatea este un factor de risc pentru bolile cardiovasculare și bolile renale, care pot conduce la retenția de lichide
- contraceptivele orale (pilula) – pilulele pot favoriza retenția de lichide
- menopauza – dereglările hormonale și scăderea nivelului de progesteron pot conduce la retenția de apă
- anumite medicamente – unele medicamente pentru tratarea hipertensiunii arteriale, antiinflamatoare nesteroidiene, corticosteroizii pot conduce la apariția edemelor
De asemenea poate fi cauzată de unele afecțiuni ca:
- insuficiența venoasă cronică – atunci când venele picioarelor au valvele slăbite nu reușesc să întoarcă sângele la inimă
- insuficiența cardiacă – atunci când inima, pompa organismului, nu funcționează corespunzător, organismul încearcă să compenseze prin diferite metode inclusiv reținerea lichidelor pentru a crește volumul de sânge, ceea ce conduce la apariția edemelor
- bolile de rinichi – atunci când rinichii nu filtrează eficient excesul de lichide din organism apare retenția acestora la nivelul brațelor și picioarelor
- ciroza hepatică – presiunea crescută din ficat și producția scăzută de proteine de către acesta pot conduce la retenția de apă
- afecțiunile tiroidiene – hipotiroidismul
- bolile pulmonare cronice – emfizemul sever
- artrita – articulațiile afectate vor acumula apă, de cele mai multe ori, ceea ce face mișcarea lor și mai dureroasă și mai dificilă
- reacțiile alergice – umflarea ca răspuns la un alergen
- boli autoimune – lupusul
- angioedemul ereditar
- limfedemul – afecțiune rară cauzată de de deteriorarea sau îndepărtarea ganglionilor limfatici în timpul tratamentului pentru cancer
- sindromul Cushing – hipersecreția de hormoni steroizi de către glandele suprarenale, conduce la acumularea de lichid și umflarea picioarelor
- tromboza venoasă profundă – necesită asistență medicală de urgență.
Care sunt simptomele retenției de apă
Retenția apei în organism te poate face să te simți mai greoi decât de obicei, mai puțin agil sau activ.
Semnele și simptomele retenției de apă în organism includ:
- umflarea părților corpului afectate, apariția edemelor la picioare, glezne, tălpi, gambe, mâini, abdomen
- dureri ale zonelor afectate
- creșterea rapidă în greutate
- fluctuații inexplicabile ale greutății corporale
- edemul cu gropi – atunci când este apăsată pielea poate reține indentarea timp de câteva secunde
- edemul fără gropi – pielea nu formează nicio liniuță atunci când este apăsată
- piele lucioasă și întinsă
- dureri articulare
- inflamarea articulațiilor
- balonare nefirească
- umflarea abdomenului (ascita)
- dureri de cap, migrene
- articulații rigide
- hidrocefalia – retenția de lichide la nivelul creierului poate pune viața în pericol și se poate manifesta prin dureri de cap, vărsături, tulburări de echilibru, vedere încețoșată
- edemul pulmonar – acumularea de lichid în plămâni se poate manifesta prin dificultăți de respirație, tuse, dureri în piept, slăbiciune, etc.
Complicațiile retenției de apă
În lipsa unui tratament, edemele pot conduce la:
- dificultăți în mers
- rigiditate
- mâncărimi ale pielii afectate
- riscul apariției infecției în zonele umflate
- risc crescut de ulcere ale pielii
- scăderea elasticității arterelor și venelor, articulațiilor și mușchilor
- îngreunarea circulației sângelui
- durerea în zonele afectate.
Retenția constantă de apă poate fi semnul unei afecțiuni mai grave precum:
- tromboza venoasă profundă
- insuficiența cardiacă
- boală de ficat
- boală de rinichi
- fibrom uterin
- edemul pulmonar.
Când să te adresezi medicului
Adresează-te medicului dacă prezinți retenție de apă persistentă deoarece aceasta poate ascunde o problemă de sănătate mult mai gravă.
Orice retenție de lichide ar trebui investigată deoarece uneori poate fi doar semnul unor alegeri greșite, ale unui stil de viață nesănătos, ceea ce se poate corecta ușor, dar alteori poate fi semnul unor afecțiuni mult mai grave, chiar cu potențial letal, care necesită tratament medical de specialitate.
Adresează-te medicului dacă după începerea tratamentului simptomele se înrăutățesc sau dacă nu observi o ameliorare a acestora.
Apelează la ajutor medical de urgență atunci când prezinți edeme și simptome precum:
- edem, sensibilitate și durere în braț sau picior, piele caldă la atingere – acestea ar putea indica tromboza venoasă profundă, afecțiune care poate pune viața în pericol
- dificultăți de respirație, tuse, dureri în piept, slăbiciune – pot indica o afecțiune cardiacă sau pulmonară
- vărsături, dureri de cap, tulburări de echilibru, vedere încețoșată – pot indica hidrocefalia, afecțiune amenințătoare de viață.
Tratamentul retenției de apă
Retenția de apă ușoară, edemul ușor, care nu este cauzat de alte afecțiuni medicale, poate dispărea de la sine sau cu ajutorul unor măsuri minore. De exemplu dacă edemul este situat la nivelul membrelor inferioare, simpla ridicare a acestora, deasupra nivelului inimii, poate să conducă la dezumflarea acestora.
Atunci când retenția de apă este cauzată de existența unei alte afecțiuni, tratamentul acesteia se concentrează pe tratamentul afecțiunii de bază.
În funcție de cauza care a condus la retenția apei în organism, tratamentul acesteia poate consta în:
- administrarea de diuretice (ajută la eliminarea apei din organism)
- tratarea afecțiunilor de bază care au condus la retenția lichidelor în organism, de exemplu, dacă o afecțiune hepatică a condus la apariția edemelor, tratarea acesteia poate să conducă la dispariția edemului
- modificări ale medicamentelor sau ale dozelor acestora, dacă medicamentele sunt cauza retenției de apă
- dieta alimentară săracă în sare
- ajustări alimentare, dacă malnutriția este cauza retenției de apă
- modificări ale stilului de viață ca răspuns la afecțiunea medicală de bază, de exemplu evitarea sau renunțarea la alcool dacă boala hepatică este cea care a condus la retenția de apă
- purtarea ciorapilor compresivi medicinali pentru a îmbunătăți circulația venoasă
- adoptarea unei diete alimentare care să includă fructe și legume, datorită faptului că acestea sunt o sursă de potasiu (ajută la eliminarea excesului de apă și de sodiu din organism)
- renunțarea la consumul excesiv de alimente procesate
- hidratare corespunzătoare – retenția de apă apare de multe ori din cauza deshidratării
- suplimentele cu vitaminele B1, B5, B6 – lipsa acestor vitamine a fost asociată cu retenția de apă
- efectuarea controalelor medicale regulate.
Plantele medicinale care pot ajuta în tratamentul retenției de apă
Includ:
- pătrunjel
- coada calului
- hibiscus
- chimen
- ceai verde sau negru, etc.
Aceste ierburi au proprietăți similare cu diureticele sau potasiul și pot să provoace eliminarea apei fie să accelereze eliminarea sării din organism.
Este important să ceri sfatul medicului înainte de a apela la aceste remedii, mai ales dacă iei și alte medicamente.
Cum poți preveni retenția de apă
Pentru a preveni retenția de apă în organism și apariția edemelor este bine să adopți câteva măsuri. Acestea includ:
- adoptă o dietă alimentară echilibrată și sănătoasă care să includă fructe, legume și cereale integrale
- evită alimentele procesate
- evită consumul excesiv de glucide rafinate și carbohidrați
- adaugă în dietă alimente bogate în magneziu și potasiu, care ajută la echilibrarea nivelului de sodiu din organism (banane, roșii, avocado, cartofi dulci, spanac, etc.)
- adaugă în dietă proteine (albumina menține lichidul în fluxul sanguin și împiedică scurgerea acestuia pentru a cauza umflături)
- discută cu medicul despre suplimentele alimentare care ar putea preveni retenția de apă
- hidratează-te corespunzător – deși poate părea contradictoriu, un organism bine hidratat este mai puțin susceptibil de a dezvolta edeme
- evită consumul excesiv de lichide care pot cauza deshidratare (cafea, ceai, etc.)
- evită consumul excesiv de alcool
- atenție mare la produsele alimentare care conțin sare “ascunsă”, cum ar fi carnea prelucrată, mezelurile, etc.
- practică exercițiile fizice regulat – sportul regulat ajută la eliminarea excesului de lichid și sare din organism, prin stimularea circulației sanguine, transpirație și creșterea fluxului urinar; exercițiile fizice trebuie însoțite de un consum adecvat de apă pentru a stimula și susține aceste procese.
- dacă ai un loc de muncă unde stai mult în picioare sau așezat, la anumite intervale de timp practică exerciții de mișcare pentru îmbunătăți circulația la nivelul membrelor inferioare și a preveni retenția de apă la acest nivel
- ridică picioarele deasupra nivelului inimii pentru a preveni retenția apei la acest nivel
- poartă ciorapi medicinali cu compresie pentru a îmbunătăți circulația venoasă, dacă ești predispus la retenția de apă la nivelul picioarelor
- menține o greutate corporală sănătoasă, dacă ești supraponderal sau obez, discută cu medicul tău despre un plan de slăbire sănătos
- evită temperaturile extreme, cum ar fi dușurile fierbinți, sauna, etc.
Concluzii
Deși nu este posibil să previi întotdeauna retenția de lichide, adoptarea unui stil de viață sănătos scade mult riscul acesteia.
Retenția de apă apare atunci când există o problemă cu unul sau mai multe dintre mecanismele organismului de menținere a nivelului de lichide. Aceasta conduce la acumularea de lichid și apariția umflăturilor, a edemelor. Acestea pot apărea la nivelul întregului corp (edem generalizat) sau pot apărea doar în anumite zone ale corpului. Cel mai frecvent, edemele apar la nivelul membrelor inferioare, al brațelor și la nivelul feței.
De multe ori retenția de apă este cauzată de stilul de viață (dietă alimentară cu exces de sare, malnutriție, sedentarism, etc.), dar aceasta poate fi și semnul unor afecțiuni medicale, unele foarte grave, chiar amenințătoare de viață.
Orice retenție de apă care persistă trebuie investigată. Tratamentul depinde de cauza care a condus la apariția acesteia.
Programează acum o consultație online prin intermediul platformei Getvig.Health pentru a afla părerea avizată și recomandările specialistului (medicul cardiolog, medicul de medicină internă).
Vezi aici Cum funcționează Getvig.Health.
Descoperă și alte specialități medicale pe care le poți aborda prin telemedicină și solicită consultații online de la medici specialiști cu experiență medicală vastă.
Surse de informare:
www.medicalnewstoday.com, www.betterhealth.vic.gov.au, www.everydayhealth.com, www.healthline.com, www.svalbardi.com