Generic selectors
Exact matches only
Search in title
Search in content
Post Type Selectors

Durerea abdominală

Categorii:

Durerea abdominală denumită și durere de stomac, durere de burtă sau crampe abdominale, reprezintă disconfortul resimțit oriunde în abdomen, între coaste și pelvis.

Ce este durerea abdominală

Tipuri de dureri abdominale

Care sunt cauzele apariției durerii abdominale

Ce simptome poate însoți durerea abdominală

Când să te adresezi medicului

Care este tratamentul durerii abdominale

Cum poți preveni durerea abdominală

Ce este durerea abdominală

Durerea abdominală este un simptom subiectiv, care poate varia de la crampe care vin și pleacă până la dureri bruște, de intensitate mare, sau pot fi constante și surde.

Aproape orice persoană se va confrunta, la un moment dat în viață, cu durerea abdominală. De cele mai multe ori, aceasta nu reprezintă un simptom grav și se rezolvă de la sine (poate fi simptomul unei ușoare indigestii, al unei balonări, sau al unei contracturi musculare). Dar, există și cazuri în care durerea abdominală poate fi simptomul unei afecțiuni mult mai severe sau chiar al unei urgențe medicale.

Tipuri de dureri abdominale

Din punct de vedere al duratei, durerea abdominală poate fi:

  • acută – durează de câteva ore sau zile
  • cronică – poate dura de la câteva săptămâni la câteva luni sau mai mult și poate avea un caracter intermitent (vine și pleacă)
  • recurentă – durerea apare de cel puțin trei ori în decurs de trei luni și poate fi destul de severă.

După localizare, durerea abdominală poate fi:

  • generalizată – durerea se simte la nivelul întregului abdomen
  • localizată – durerea poate fi limitată la o parte din abdomen și de multe ori este cauzată de o problemă apărută la un organ.

Durerea abdominală se poate manifesta sub formă de crampe (asociate adesea cu constipația, balonarea, diareea sau menstruația) sau sub formă de colici (dureri de intensitate mai mare, asociate adeseori cu calculii biliari sau renali).

Durerea abdominala

Care sunt cauzele apariției durerii abdominale

În cavitatea abdominală se află o mare parte din sistemul digestiv, dar și organe vitale precum ficatul, rinichii, pancreasul sau splina. Astfel, problemele apărute la aceste organe pot provoca durere. De asemenea, durerea abdominală poate fi cauzată și de problemele apărute în zonele învecinate ei, pieptul și pelvisul.

Multe afecțiuni sau tulburări pot cauza dureri abdominale.

Afecțiunile digestive, infecțiile, afecțiunile organelor situate în abdomen, inflamația și obstrucția sunt principalele cauze ale durerilor abdominale.

Cauzele frecvente ale durerilor abdominale

Includ:

  • diareea
  • constipația
  • balonarea
  • stresul
  • vărsăturile
  • indigestia
  • gastroenterita (boală infecțioasă cauzată de infecția cu virusuri, bacterii, paraziți care determină iritarea și inflamarea mucoasei stomacale și/sau a tractului intestinal)
  • refluxul acid (conținutul acid al stomacului ajunge la mucoasa esofagului).

Bolile sistemului digestiv

Bolile sistemului digestiv pot cauza dureri abdominale, de cele mai multe ori cronice și care pot varia în intensitate de la ușoare la severe și pot avea un caracter intermitent. Astfel de afecțiuni includ:

Durerea abdominală progresivă

Durerea abdominală progresivă, cu tendința de a se agrava odată cu trecerea timpului, poate indica o afecțiune mult mai gravă, precum:

Durerea abdominală la femei

La persoanele de sex feminin, durerea abdominală localizată în abdomenul inferior poate fi cauzată de:

Durerile abdominale severe

Pot fi cauzate de:

Alte cauze ale durerilor abdominale

Includ:

  • flux de sânge scăzut în intestine cauzat de un vas de sânge blocat
  • anevrism de aortă abdominală
  • contractura mușchilor abdominali
  • intoxicația alimentară
  • alergiile alimentare
  • atacul de cord
  • pneumonia
  • uremia
  • embolia pulmonară
  • traumatismele abdominale
  • infecțiile tractului urinar.

Obiceiuri favorizante

Unele obiceiuri pot cauza sau favoriza durerile abdominale. Acestea includ:

  • înfometarea
  • mese neregulate, haotice
  • fumatul
  • consumul exagerat de alcool
  • consumul unor alimente iritante
  • stresul, etc.

Simptome care pot însoți durerea abdominală

Durerea abdominală poate fi acompaniată de alte semne și simptome, care pot ajuta medicul să stabilească diagnosticul.

Acestea includ:

  • febra
  • vărsături
  • greață
  • scaun cu sânge
  • urină cu sânge
  • diaree
  • constipație
  • lipsa poftei de mâncare sau anorexie
  • edeme
  • dificultăți de respirație
  • vărsături cu sânge, etc.

Când să te adresezi medicului

Adresează-te medicului ori de câte ori prezinți o durere abdominală care te îngrijorează. Astfel adresează-te medicului atunci când:

  • prezinți o durere abdominală intensă, care persistă
  • apare o umflătură abdominală
  • prezinți constipație prelungită
  • îți scade pofta de mâncare
  • slăbești fără motiv
  • apare febra
  • apar vărsături
  • apar dureri la urinare
  • apar semne de deshidratare
  • abdomenul este sensibil la atingere
  • durerea apare în timpul sarcinii sau al alăptării.

Apelează la ajutor medical de urgență atunci când:

  • prezinți dureri în piept
  • febra este mai mare de 38,5 grade Celsius
  • prezinți scaune cu sânge
  • prezinți vărsături cu sânge
  • greața sau vărsăturile sunt persistente
  • ai respirație dificilă
  • prezinți sensibilitate severă a abdomenului
  • abdomenul este umflat
  • îngălbenirea pielii sau a ochilor
  • durerea abdominală este cauzată de un traumatism sever
  • există sânge în urină.

Accesează lista medicilor gastroentorologi și programează-te acum. Află rapid răspunsuri la întrebări care te neliniștesc.

Prețul unei consultații gastroenterologice online pornește de la 125 lei și poate fi efectuată de la distanță prin GetvigHealth.

Care este tratamentul durerii abdominale

Tratamentul durerilor abdominale se realizează în funcție de cauza care a condus la apariția acesteia.

Opțiunile de tratament includ:

  • antiinflamatoare pentru ameliorarea inflamației
  • antibiotice pentru tratarea infecțiilor bacteriene
  • medicamente antialgice pentru ameliorarea durerii
  • medicamente antiacide
  • relaxante musculare
  • modificări aduse regimului alimentar atunci când durerea abdominală este cauzată de o intoleranță alimentară, cum ar fi cea la lactoză
  • intervenția chirurgicală (apendicita, litiaza biliară, hernia, etc.).

Cum poți preveni durerea abdominală

Nu toate formele de durere abdominală pot fi prevenite, dar poți scădea riscul de a dezvolta o durere abdominală și urmând câteva sfaturi:

  • adoptă o dietă alimentară echilibrată și sănătoasă care să se bazeze pe consumul de fructe, legume, cereale integrale, carne slabă, produse lactate slabe, etc.
  • practică exercițiile fizice regulat
  • hidratează-te corespunzător
  • nu fuma sau renunță la fumat
  • consumă alcool cu moderație
  • mănâncă regulat
  • nu mânca porții mari la o masă
  • renunță la alimentele care îți provoacă disconfort
  • evită alimentele procesate și fast-food-urile
  • evită alimentele bogate în grăsimi saturate și trans
  • evită băuturile carbogazoase
  • mănâncă încet și mestecă foarte bine alimentele
  • evită alimentele care îți provoacă gaze sau indigestie
  • limitează consumul de cafea
  • nu te așeza imediat după masă, mai bine faci o plimbare
  • încearcă să gestionezi stresul
  • adoptă tehnici de relaxare
  • efectuează controalele medicale regulate.

Durerea abdominală, în multe cazuri, poate să nu reprezinte un simptom serios și poate trece de la sine sau cu tratament ușor. 

În alte cazuri, durerea abdominală poate fi simptomul unor afecțiuni medicale grave care necesită evaluare în vederea stabilirii unui diagnostic corect și instituirea tratamentului. Astfel pot fi prevenite complicațiile unor boli, boli care netratate pot pune viața în pericol.

Durerile abdominale pot fi semnalul unor boli care pot fi tratate dacă sunt descoperite la timp.

Adresează-te medicului gastroenterolog atunci când durerea abdominală te îngrijorează. Programează acum o consultație online prin Getvig.Health și află opinia avizată și recomandările medicului gastroenterolog. Consultațiile online la această specialitate încep de la 125 lei și pot fi efectuate de oriunde ai fi.

Surse de informare:
www.webmd.com, www.my.clevelandclinic.org, www.healthline.com

Articol revizuit în data de 18.03.2022 de către:
Medic Primar Gastroenterologie

Acest website foloseste Cookies pentru personalizarea experientei tale. Apasa OK pt a continua.